Bitdefender Enterprise Partner Summit la București

Peste 230 de parteneri și angajați ai Bitdefender din 35 de țări se reunesc săptămâna aceasta la București la cel mai mare summit organizat de companie.

PET-5834btdf

Evenimentul cuprinde sesiuni complete de training tehnic și de vânzări, inclusiv prezentarea extensivă a tehnologiilor Bitdefender, a celor mai noi tipuri de amenințări, a cerințelor de pe piața de soluții de securitate și a modului în care răspunde Bitdefender la acestea.

’’În 2014 echipa de vânzări internaționale s-a mărit cu 150%, iar până la finele acestui an vom avea încă 40 de noi colegi pe vânzări și pe marketing. De asemenea, reprezentarea Bitdefender prin parteneri s-a consolidat considerabil în ultimul an, ca parte a dezvoltării segmentului enterprise la nivel global. Acest summit permite reunirea tuturor noilor colegi și parteneri de business și alinierea strategiei la nivelul fiecărei entități de business.

În săptămâna 5-10 mai, cei peste 230 de oaspeți externi vor interacționa cu managementul Bitdefender, cu echipele tehnice, de marketing și suport din headquarter, vor cunoaște îndeaproape tehnologiile Bitdefender și produsele pe care le vând și vom adapta împreună strategia noastră globală în acord cu cerințele specifice fiecărei regiuni’’, a declarat Mihai Guran, Sales Director Regional Operations, Bitdefender.

Bitdefender a înregistrat o creștere de peste 110% a vânzărilor pe sementul enterprise în 2014 – către companii mari – iar pentru anul acesta compania estimează un plus de 100% în vânzări pe acest segment. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate anul trecut în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Țările Nordice.

Cu ocazia summit-ului va fi prezent la București și John Kindervag, Vice President & Principal Analyst al companiei de cercetare de piață Forrester, care va vorbi despre tendințele din industria de securitate cibernetică, pentru o mai bună înțelegere a cerințelor clienților de soluții de securitate IT.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *