Ce aplicații mobile pot face viața în doi mai frumoasă

Tehnologia a devenit o parte tot mai importantă a vieții noastre de zi cu zi şi afectează atât modul în care ne desfășurăm activitățile cotidiene, cât și relațiile de cuplu. În acest sens, exploratorii The PhoneGeeks ai EuroGsm s-au gândit la câteva aplicații mobile care pot face viaţa în doi mai frumoasă, fie că sunt utilizate pentru a comunica cu persoana iubită sau pentru a consolida relaţia cu aceasta.

Una dintre cele mai frecvent utilizate aplicații pentru servicii de chat și partajare de conținut este binecunoscuta aplicație Facebook, disponibilă pe terminalele mobile. WhatsApp se bucură, de asemenea, de o mare popularitate, întrucât permite trimiterea de mesaje scrise prin intermediul conexiunii la internet, dar și a mesajelor vocale, datorită suportului de voce, oferind astfel o funcție în plus tradiționalului SMS„, a precizat Radu Boancă – The PhoneGeeks.

O altă aplicație dedicată vieții în doi este Couple, prin intermediul căreia se pot uploada fotografii, posta comentarii, planifica aniversări sau vacanțe, se pot întocmi liste cu activități, se pot efectua apeluri telefonice sau se pot trimite mesaje, iar singurii care au acces la aceste schimburi de informații sunt cei doi parteneri.

Aplicația Couple are și o funcție numită ThumbKiss™, care reacționează în momentul în care cei doi utilizatori ating concomitent ecranul„, explică Adi Coman – The PhoneGeeks.

betO aplicație similară este și Between, care permite împărtășirea momentelor speciale cu partenerul de viață, precum și transmiterea de scurte mesaje vocale.

Pentru a evita discuțiile legate de aniversări sau alte evenimente importante în cuplu, partenerii își pot instala aplicația Any.Do și astfel vor fi siguri că nu uită absolut nimic. Any.Do permite adăugarea de task-uri, organizarea acestora în funcție de importanță, iar dacă utilizatorul este sunat și nu poate răspunde, are la dispoziție varianta activării unui reminder pentru a suna persoana respectivă într-un anumit interval de timp. O aplicaţie asemănătoare este și Life Reminder, care permite setarea de alerte pentru orice tip de activitate.

 

pok„Cuplurile care au ales deja să se căsătorească au la dispoziție aplicația Appy Couple, un mod elegant prin care pot prezenta și partaja informațiile legate de nuntă, cum ar fi data și locația, ținuta obligatorie pentru invitați, sau data până la care aceștia trebuie să își confirme prezența.  Pentru cuplurile care locuiesc împreună și împart cheltuielile, există aplicația Pocket Budget, care le permite partenerilor să înregistreze orice tip de cheltuială, să introducă un buget inițial și să seteze scopuri legate de economii. De asemenea, aplicația Better Haves este prima de acest gen care a fost creată special pentru cupluri și care le oferă partenerilor posibilitatea de a monitoriza veniturile și cheltuielile, în funcție de anumite categorii. Chiar și pentru aplicațiile destinate cuplurilor, utilizatorii nu trebuie să uite de instalarea unui program antivirus pentru protejarea telefoanelor de programele de tip malware„, încheie Dan Badea – ThePhoneGeeks.

Probleme în cuplu? Există o aplicație și pentru asta.

Deși simpla utilizare a unei aplicații nu poate salva o relație, câteva sfaturi nu strică niciodată în momentul în care partenerii întâmpină dificultăți. În acest sens, pot fi utilizate Relationship Analysis, care analizează pas cu pas relația, pe baza unor întrebări predefinite, și oferă sfaturi pentru remedierea problemelor, sau Improve Your Marriage, care prezintă 15 pași prin care problemele în cuplu pot fi depășite.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email? Alătură-te celor 465 de cititori fideli:

Te afli aici: Prima pagină: » Producatori » Multimedia » Ce aplicații mobile pot face viața în doi mai frumoasă

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *