Microsoft Corp. a lansat cele mai accesibile dispozitive Lumia: Microsoft Lumia 435 și Lumia 532

Oferind cele mai noi capabilităţi Windows Phone 8., atât Lumia 435 cât şi Lumia 532 furnizează experienţe smartphone ajutând oamenii să realizeze mai multe lucruri în timp ce se află în mişcare.

Lumia 435 si Lumia 532

Mulți oameni doresc să-şi actualizeze pentru prima dată dispozitivele folosite trecând de la un telefon obişnuit la un smartphone, modelele Lumia 435 şi Lumia 532 oferă un echilibru între caracteristici şi putere, în acelaşi timp aducând experienţele furnizate de Windows Phone 8.1 la noi nivele de preţ.

Lumia 435 este primul şi, în acest moment, cel mai accesibil model Lumia din seria 400. Având caracteristici esenţiale smartphone şi oferind acces la cele mai bune experienţe Windows Phone şi la cele mai noi aplicaţii, noul model smartphone extinde experienţele Lumia Windows Phone către şi mai mulţi oameni decât până acum.

Lumia 532 este un smartphone quad core puternic, construit pe baza succesului înregistrat de modelul Lumia 530. Dispunând de un design premium, Lumia 532 permite utilizatorilor să-şi atingă obiectivele personale prin intermediul celor mai bune experienţe Microsoft:

  • Comutare fără efort între apelurile de voce şi video prin intermediul Skype încorporat şi a camerei foto frontale.
  • Citire, revizuire, redactare şi partajare de date în plină mişcare, prin intermediul suitei Microsoft Office preinstalat.
  • Păstrarea fotografiilor, materialelor video şi documentelor Office în siguranţă, prin intermediul celor 30GB gratuiţi de stocare date în cloud-ul OneDrive.
  • Dispozitivele includ Cortana (disponibil pe anumite piețe), cel mai personalizat asistent virtual, care anticipează nevoile utilizatorului şi oferă, în consecinţă, sugestii adecvate acestor nevoi.
  • Gestionarea facilă a corespondenţei personale şi a celei de lucru în plină mişcare, prin intermediul Microsoft Outlook.
  • Capturarea rapidă şi facilă de imagini cu ajutorul Lumia Camera, precum şi realizarea, editarea şi partajarea de selfie-uri excelente prin intermediul camerei foto frontale şi a aplicaţiei Lumia Selfie.
  • Aranjarea Home Screen după propria dorinţă, prin intermediul celei mai noi versiuni de Windows Phone 8.1 şi a actualizării Lumia Denim, completate cu Action Center, Word Flow şi Live Folders.
  • Actualizarea permanentă a caracteristicilor prin intermediul actualizărilor Windows regulate.

Cu mai bine de trei ani în urmă, când am lansat primele dispozitive Lumia, am declarat că suntem dedicaţi efortului de a duce astfel de dispozitive către cât mai mulţi oameni şi la nivele de preţ cât mai joase posibil. Prin intermediul modelelor Lumia 435 şi Lumia 532, ne-am îndeplinit obiectivul de a crea cele mai accesibile dispozitive Lumia de până acum, astfel deschizând porţile oportunităţii de a ajunge la acei oameni care îşi cumpără pentru prima dată un smartphone. Lumia 435 şi Lumia 532 dispun de hardware competitiv, alături de software inovator, care va continua să beneficieze de cele mai noi actualizări şi îmbunătăţiri, utilizatorii având astfel în permanenţă la dispoziţie cele mai bune caracteristici noi„, a declarat Jo Harlow, Corporate Vice President for Phones la Microsoft.

Modelele Lumia 435 şi Lumia 532 vor începe să fie comercializate în februarie pe anumite pieţe cheie din Europa, APAC și IMEA. Ambele terminale vor fi disponibile în culorile verde aprins, portocaliu aprins, alb şi negru, şi vor putea fi achiziţionate în variantele single SIM şi dual SIM, cel mai nou setup de SIM venind, de asemenea, echipat cu Smart Dual SIM pentru gestionarea facilă a apelurilor şi mesajelor text oricare ar fi numărul de apel folosit.

Preţurile pot varia în funcţie de piaţă şi de operator, dar este estimat a se situa în jurul valorii de 69 Euro înainte de taxe şi subvenţii pentru Lumia 435, şi în jurul valorii de 79 Euro înainte de taxe şi subvenţii pentru Lumia 532.

Specificațiile pentru Lumia 435 le găsiți aici, iar pentru Lumia 532 aici.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 474 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Producatori » Multimedia » Microsoft Corp. a lansat cele mai accesibile dispozitive Lumia: Microsoft Lumia 435 și Lumia 532

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.