QuickMobile va deschide 6 noi magazine până la sfârșitul anului

QuickMobile anunță un amplu plan de extindere pe piața locală, prin intermediul unei rețele de magazine deschise în franciză în principalele orașe din țară. Astfel, până la sfârșitul anului, compania mizează pe inaugurarea a 6 noi unități de tech retail.

QuickMobilePrimele orașe vizate pentru dezvoltarea rețelei de francize QuickMobile pe plan local sunt Sibiu, Brașov, Oradea, Pitești, Ploiești, Tg. Mureș, urmând ca, în 2017, planul să continue cu noi locaţii în Craiova, Arad, Alba Iulia, Bacău, Galați, Focșani, Piatra Neamț și Buzău, dar și în București.

Totodată, strategia companiei include şi un plan de extindere internaţională a reţelei de unităţi de tech retail pentru consolidarea poziţiei de specialist în comerţul cu tehnologie la nivel european.

”Cea mai bună soluţie de extindere pentru un business este conlucrarea cu nişte parteneri pentru dezvoltarea companiei, mult mai motivaţi decât angajaţii. De aceea am ales dezvoltarea în franciză a reţelei, având un model deja testat în ultimi 12 ani şi certitudinea succesului pentru francizaţi. Este şi forma noastră de a susţine antreprenoriatul din România”, a declarat  Cosmin Cosma, Director Reţea Francize QuickMobile.

Printre avantajele francizatului vor fi independența și libertatea de decizie pe care le oferă o afacere proprie, susținută îndeaproape de un partener puternic, care îi oferă sprijin continuu. Mai mult decât atât, va beneficia de un model de business robust, închegat și deja testat, practic o afacere la cheie, fără a fi nevoie de încercări și experimente de piață.

În plus, pe lângă brand awarness, sprijin continuu și puterea de negociere oferită de expertiza companiei, QuickMobile va oferi stocul de produse, accesul la o rețea de furnizori globali de top. Astfel, francizatul va avea în permanență cele mai noi produse din zona tech și accesoriile aferente, în cel mai scurt timp de la lansare.

La rândul său, francizatul trebuie să aloce la început o investiție financiară necesară atât pentru acoperirea taxei de intrare în franciză, cât și pentru amenajarea magazinului, chiria pe 3 luni a spaţiului și cheltuielile de marketing dedicate lansării pe piață a noii unități de tech retail QuickMobile.

„Franciza QuickMobile se adresează mai ales tinerilor antreprenori, cu studii medii sau superioare, pasionați de telefoane și gadget-uri, dar și cunoscători ai pieței locale de profil, un avantaj în plus fiind experiența în retail și management”, a mai adăugat Cosmin Cosma.

Planurile QuickMobile vizează în următorii ani și extinderea internațională prin intermediul francizei, în urma participării la diverse evenimente dedicate cunoașterii piețelor respective și parteneriatelor de acest tip.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 476 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » E-commerce » QuickMobile va deschide 6 noi magazine până la sfârșitul anului
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.