ANPC ridică sancțiunea suspendării site-ului Altex, după ce retailer-ul a corectat toate erorile de semnalizare a reducerilor

Altex România, liderul pieței locale de retail electro & IT, a refăcut semnalizarea reducerilor pentru unele produse din site-urile altex.ro și mediagalaxy.ro, conform recomandărilor ANPC. Autoritatea a constatat corectarea abaterilor și a ridicat sancțiunea complementară de suspendare a activității. Astfel, retailer-ul ȋși va desfășura ȋn mod normal activitatea online, cât și pe cea din magazine, inclusive mâine, ȋn ziua de Black Friday.

ALTEX

Compania a plătit cele două amenzi contravenționale emise de ANPC, pentru altex.ro, respectiv mediagalaxy.ro.

,,Ne cerem scuze tuturor clienților pentru erorile comise, le-am remediat imediat cum ne-au fost sesizate. Pe cei care au fost afectați de aceste erori ȋi rugăm să ne contacteze la numărul de telefon 021.9196 și vor primi tot suportul necesar. Ȋi asigurăm că vom investi ȋn perfecționarea proceselor și sistemelor, astfel ȋncât să le oferim, ȋn continuare, cele mai mici prețuri din România și cea mai bună experiență de cumpărare”, a declarat Andreea Nucă, Director Customer Service Altex România.

Program special

Pe 12 noiembrie, ȋn ziua de Black Friday, toate magazinele Altex și Media Galaxy vor avea un program special – vor deschide de la ora 7:00 dimineața, astfel ȋncât clienții să aibă mai mult timp pentru cumpărături, evitând aglomerația ȋn interiorul unităților.

Altex este un retailer cu tradiție pe plan local și, de trei decenii, construim relații bazate pe respect și ȋncredere atât cu clienții, cât și cu partenerii noștri. Facem toate eforturile pentru a veni ȋn ȋntâmpinarea nevoilor clienților fie că vorbim despre varietatea stocului, campanii de reduceri sau servicii suplimentare, atât ȋn magazine, cât și online.

Totdată, Altex oferă garanția celui mai mic preț din România, prin programul ,,de 2X diferența”, ȋn cazurile ȋn care clientul găsește același produs, mai ieftin, la un alt comerciant offline sau online. Prin intermediul programului, clienții pot verifica, și post factum, valoarea oricărei achiziții.

ALTEX România

Altex este lider pe piața de retail din România, cu peste 125 de magazine deschise în țară. În aproape trei decenii de la ȋnființare, Altex s-a transformat dintr-un business local de import de televizoare, ȋn liderul pieței de produse electronice, electrocasnice, IT&C și multimedia din România.

Încă de la ȋnceput, compania compania și-a propus să ofere produse de calitate adecvate nevoilor consumatorilor și soluții de finanțare accesibile.

Serviciul de 2X diferența versus alte magazine online sau offline asigură clienților cel mai mic preț din România.

Altex și-a diversificat, de-a lungul timpului, și serviciile, nu doar produsele. Pentru a-și ajuta clienții să aibă acces la finanțare, retailerul a înființat Credex, o companie de credite de consum, care oferă soluții optime de finanțare la dobânzi scăzute, pentru achiziția articolelor de pe website și din rețeaua națională de magazine. Din 2021, prin serviciul Altex Travel, clienții retailerului au posibilitatea să ȋşi achiziționeze vacanțe direct din magazinele sale, dar și online, pe www.altextravel.ro.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 476 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » ANPC ridică sancțiunea suspendării site-ului Altex, după ce retailer-ul a corectat toate erorile de semnalizare a reducerilor

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.