Flanco: Într-un an de boom pe consum, noi am ales să eficientizăm rețeaua de magazine

Flanco Retail, brand românesc prezent pe piața autohtonă din 1994, a încheiat anul 2017 cu cele mai mari vânzări din istoria companiei, ajungând la 983 de milioane de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 7% față de anul precedent.

Flanco

”2017 a fost anul de vârf al retail-ului din România, cu o creștere puternică a consumului pe numeroase segmente”, spune Dragoș Sîrbu, CEO Flanco Retail. ”Dincolo de vânzările istorice, anul trecut a însemnat pentru Flanco și unul de reașezare și balansare a prezenței noastre în țară, pe criterii de eficiență – am deschis magazine noi (ne-am extins prezența în alte 13 orașe – medii şi mici), am relocat alte magazine, am închis puncte de lucru cu performanțe slabe, în special din incinta câtorva mari centre comerciale, unde nu eram eficienţi, una dintre cauze fiind chiriile mari.”

125 de magazine si 1.500 de angajaţi la finele lui 2017

La finalul lui 2017, Flanco Retail deținea o rețea de 125 de magazine, dintre care 17 magazine nou deschise, 8 magazine reamenajate și 6 magazine relocate. În același timp, retailerul a închis anul trecut un număr de 10 magazine, care, în contextul expansiunii vânzărilor online, nu și-au mai dovedit rentabilitatea.

În acest moment, la data prezentării acestor rezultate financiare, Flanco Retail are o reţea de 121 de magazine la nivel naţional.

Flanco se concentrează, în continuare, pe prezența în orașele medii, drept urmare, la începutul acestui an, alte 6 magazine din mall-uri au fost închise, iar în perioada ianuarie 2017 – februarie 2018 compania a finalizat un plan de încetare a operării unui număr total de 16 magazine.

Vânzările online – 20% din total vânzări. Comenzile de pe mobil, creştere de peste 91%

Cum era de așteptat, online-ul ocupă o pondere tot mai mare în vânzările noastre. Dar creșterea cea mai spectaculoasă am văzut-o la comenzile și tranzacțiile de pe mobil, de peste 91%, precum și la creditarea online, de peste 270%”, adaugă CEO-ul Flanco.

Vânzările în magazinului online se fac într-un procent de 65% de pe device-uri mobile şi 35% de pe descktop. Vânzările online reprezintă 20% din totalul vânzărilor.

8 milioane de lei investiţii

În ceea ce privește investițiile, care au totalizat 8 milioane de lei anul trecut, compania a alocat cea mai mare parte, aproximativ 60%, deschiderii, relocării sau reamenajării spațiilor sale. Un alt procent semnificativ din investiții – 20% – s-a dus către dezvoltarea platformei online și mobile, pentru care Flanco a alocat aproximativ 1,6 milioane de lei.

”În ceea ce privește site-ul nostru, flanco.ro, am investit în plaforma de mobile, am fost atenți la gama de produse și la disponibilitatea acestora în stoc, am fost mai performanți din punct de vedere logistic față de anii anteriori, ne-am concentrat pe prezența noastră în Marketplace și în luna noiembrie, bineînțeles, pe oferta de Black Friday”, mai spune Dragoș Sîrbu.

Platformă nouă pentru urmărirea eficientă a livrărilor

În 2017, Flanco și-a îmbunătățit calitatea serviciilor de curierat, implementând o platformă pentru urmărirea eficientă a livrărilor la domiciliu.  Astfel, 9 din 10 clienți care au ales serviciul de livrare la domiciliu au primit coletul în mai puțin de 48h. Aplicația oferă un proces simplu de definire și gestionare a transporturilor, împreună cu o configurație intuitivă pentru comenzi și standardizarea ciclului de viață al comenzii, indiferent de tipul acesteia (către client, retur sau reparații).

Un procent de 20% din investiţiile Flanco a mers anul trecut către pregătirea angajaților

Compania a continuat un program început în 2016 cu managerii săi, derulat apoi cu managerii care coordonează directorii magazinelor și ulterior cu primii  30 de directori de magazin, privind dezvoltarea unor instrumente de management al timpului prin stabilirea și urmărirea obiectivelor, controlul priorităților, comunicare, împuternicirea echipei sau creșterea productivității personale.

Flanco a implementat și un mod de monitorizare în timp real a indicatorilor de performanță atinși de forța de vânzăre, precum și o platformă de e-learning, dezvoltând traininguri interne cu un conținut adaptat pentru această platformă, în special pentru a crește calitatea consultanței oferite în magazine. Toate aceste investiții s-au reflectat și în retenția de personal, care a cunoscut o îmbunătățire semnificativă în 2017.

Pentru al doilea an consecutiv, compania a finanțat programul Nouă Ne Pasă, care urmărește combaterea abandonului școlar prin deschiderea de centre de tip afterschool pentru copiii defavorizați din mediul rural. Astfel, programul s-a extins anul trecut de la 6 la 15 școli, respectiv de la 150 de copii la 600 copii din toată țara.

Planuri pentru Flanco în 2018

Pentru 2018, compania urmărește să mențină ritmul de creștere de 5-7% și să ajungă la vânzări de peste 1 miliard de lei. De asemenea, Flanco și-a propus un nivel ridicat al investițiilor și pentru acest an, de peste 8 milioane de lei.

”În 2018 vom investi o sumă semnificativă în deschiderea a 15 noi magazine, majoritatea de tip box, în parcuri comerciale, și în reamenajarea celor mai importante magazine ale rețelei, păstrând focusul în mediul  online, în special pe mobile dar și pe  integrarea tehnologiei în procesul de dezvoltare a calității forței și actului de vânzare”, adaugă CEO-ul Flanco Retail.

Flanco

Flanco este cel mai eficient retailer autohton de produse IT&C, electronice și electrocasnice. Cu un număr de peste 1.500 de angajați, compania deţine o rețea de 121 de magazine, aflate în cele mai importante zone comerciale din 88 de orașe.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email? Alătură-te celor 480 de cititori fideli:

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Flanco: Într-un an de boom pe consum, noi am ales să eficientizăm rețeaua de magazine
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.