Apple redevine cel mai valoros brand din lume

Apple se situează pe prima poziție a clasamentului Kantar BrandZ Most Valuable Global Brands 2022 și este pe cale să devină primul brand de un trilion de dolari. Cu o valoare a mărcii de 947,1 miliarde de dolari, Apple se remarcă prin gradul ridicat de diferențiere și prin diversificarea continuă din portofoliul său de hardware, software și servicii. Google urcă pe locul doi și este unul dintre brand-urile cu cea mai rapidă ascensiune în clasament, crescându-și valoarea mărcii cu +79%, până la 819,6 miliarde de dolari. Suita de aplicații Google pentru munca la birou și pentru productivitate l-a făcut să fie o parte esențială a vieții consumatorilor din întreaga lume.

apple

Valoarea combinată a celor mai valoroase 100 de brand-uri din lume a crescut în ultimul an cu 23%, până la 8,7 trilioane de dolari, evidențiind importanța de a avea o marcă puternică pe care companiile să se bazeze și cu care să poată traversa cu bine o economie globală aflată într-o situație incertă.

Treizeci și șapte de mărci și-au îmbunătățit poziția în clasament în acest an. În 2022, peste trei sferturi din valoarea brand-urilor provine de la companii din SUA. Mărcile din categoriile Media și Divertisment, Furnizori de soluții pentru companii și Tehnologie și cele din diversele categorii de Retail reprezintă peste jumătate din valoarea totală a primelor 100 de mărci.

Clasamentul Kantar BrandZ Top 10 cele mai valoroase brand-uri din lume 2022

Locul din 2022 Evoluție poziție vs 2021 Brand Țara de origine Valoare Brand 2022 ($M) Valoare Brand 2021 ($M) % Modificare Valoare 2022 vs 2021
1 1 Apple SUA 947,062 611,997 55%
2 1 Google SUA 819,573 457,998 79%
3 -2 Amazon SUA 705,646 683,852 3%
4 0 Microsoft SUA 611,460 410,271 49%
5 0 Tencent China 214,023 240,931 -11%
6 3 McDonald’s SUA 196,526 154,921 27%
7 1 Visa SUA 191,032 191,285 0%
8 -2 Facebook SUA 186,421 226,744 -18%
9 -2 Alibaba China 169,966 196,912 -14%
10 11 Louis Vuitton Franța 124,273 75,730 64%

Principalele tendințe evidențiate de către studiul global Kantar BrandZ 2022:

  • MICROSOFT, ZARA ȘI IBMsunt în fruntea noului clasament Kantar Sustainability BrandZ Index, care arată că sustenabilitatea reprezintă deja 3% din capitalul mărcii și că este de așteptat ca importanța ei să crească.
  • TESLAeste una dintre cele mai de succes povești din acest an, prin trecerea pe poziția nr. 29 de la nr. 47, care reflecă tendința mondială de creștere a vânzărilor de vehicule electrice;  volumul acestora a înregistrat mai mult decât o dublare în 2021.
  • LOUIS VUITTON(locul 10; 124,3 miliarde USD) este primul brand de lux care a ajuns în Top 10 global, reflectând creșterea pieței de articole de lux la nivel mondial și în special în China. Louis Vuitton a înregistrat o creștere cu 64% a valorii mărcii în acest an și este primul brand european care a ajuns în Top 10 global după 2010.
  • NOU-VENITIIîn clasamentul din 2022 provin din mai multe categorii. Aramco, una dintre cele mai mari companii integrate de energie și produse chimice din lume, a debutat cel mai sus dintre toate, pe locul 16. Brandul de servicii IT și consultanță Infosys din India a ajuns pe poziția 64. Cel mai mare ecosistem de comerț electronic și plăți online din America Latină, Mercado Libre, a intrat direct pe locul 71.
  • MĂRCILE DIN CHINAse mențin puternice, în ciuda faptului că s-au confruntat cu provocări deosebite generate de pandemie, având doi clasați în Top-ul celor mai puternice 10 brand-uri globale, cu Tencent pe locul 5 și Alibaba pe locul 9. China este, de asemenea, singura piață care rivalizează cu dominația SUA în categoria Media și Divertisment, cu WeChat pe locul 5 și TikTok pe 9.

Liderii provin dintr-un mix de sectoare

Liderii categoriilor: Clasamentul Kantar BrandZ Top 10 cele mai valoroase brand-uri din lume 2022

Locul din 2022 Categoria Brand Țara de origine Valoare Brand 2022 ($M) Valoare Brand 2021 ($M) % Modificare Valoare 2022 vs 2021
1 Băuturi alcoolice Moutai China 103,380 109,330 -5%
1 Îmbrăcăminte Nike SUA 109,601 83,709 31%
1 Banci Wells Fargo SUA 43,052 27,995 54%
1 Furnizorii de soluții și Tehnologie pentru companii Microsoft SUA 611,460 410,271 49%
1 Automobile Tesla SUA 75,933 42,606 78%
1 Tehnologie B2C Apple SUA 947,062 611,997 55%
1 Fast Food McDonald’s SUA 196,526 154,921 27%
1 Mâncare și băuturi Coca-Cola SUA 89,985 80,484 12%
1 Articole de lux Louis Vuitton Franța 124,273 75,730 64%
1 Media și Divertisment Google SUA 766,779 N/A N/A
1 Îngrijire personală L’Oréal Paris Franța 47,480 38,309 24%
1 Retail Amazon SUA 281,695 N/A N/A
1 Furnizori telecom Verizon SUA 101,962 101,943 0%

Afinitatea puternică față de un brand stă la baza dorinței unui client de a plăti pentru produsele sau serviciile oferite și nu a fost niciodată mai importantă pentru organizațiile care doresc să compenseze inflația în creștere. Rezultatele din acest an dovedesc valoarea investițiilor continue în brand și în capabilitățile de marketing, ca mijloc de maximizare a rentabilității afacerii, indiferent de cât de dure sunt condițiile de piață.”, explică Martin Guerrieria, coordonatorul Kantar BrandZ. 

Atenția sporită la consolidarea brand-ului, la diversificarea produselor și a piețelor maximizează rezultatele de business

  • Pandemia a accelerat și mai mult creșterea comerțului electronic în categoria de retail, prin urmare, mărcile cu conexiuni mai puternice cu consumatorii și-au putut susține creșterea online și nu numai.
  • Brandurile de tip portofoliu, care continuă să inoveze și să-și diversifice oferta, înregistrează noi creșteri, în special în cazul Apple, Google și Amazon, dar și al altor mărci, ale căror servicii sunt la intersecția dintre tehnologie, divertisment și servicii de plată. Mărcile care se bazează doar pe o categorie sau pe o singură piață au cel mai mare profil de risc, în timp ce mărcile care s-au diversificat în mai multe categorii și în mai multe piețe au înregistrat o creștere mai rapidă a valorii brand-ului în 2022 și au șanse mai ridicate de a avea o creștere peste medie.
  • Pentru a naviga pe o piață aflată într-o schimbare majoră, brand-urile trebuie să câștige încrederea consumatorilor și să o folosească drept mijloc pentru a obține stabilitate și siguranță. Mai mult decât în ​​trecut, brand-urile de astăzi trebuie să construiască încrederea pe baza performanței lor și la nivel societal, nu doar prin performanța produsului lor. Uneori, aceasta prespune ca ele să aibă o misiune socială (social purpose) care este integrată în întreaga organizație. Nike este un bun exemplu prin angajamentul său continuu de a oferi inspirație și de a inova pentru toată lumea, nu doar pentru sportivii de performanță, dedicând o atenție specială fetelor și pentru comunităților minoritare. 

Importanța construirii brand-urilor

Raportul global BrandZ 2022 de la Kantar, aflat la cea de-a 17-a ediție, arată importanța construirii brand-urilor pentru a ajuta companiile să supraviețuiască unor condiții de piață foarte dificile. Brand-urile sunt de obicei cele mai importante active pe care le dețin companiile, adăugând o valoare considerabilă bilanțului contabil. În vremuri incerte, deciziile managementului privind investițiile de marketing pot fi susținute de indicatori probați, dovediți. Evaluările de brand (brand valuations) realizate de Kantar BrandZ arată în mod clar cât de bine conectate sunt activitățile de marketing cu valoarea brand-ului atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.”, continuă Guerrieria. 

Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

De două ori pe săptămână, puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa piața electro-IT, telecom, tehnologie și eCommerce.

Abonaţi-vă gratuit la newsletterul publicației ElectroRetail.ro!

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 482 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » studii de piata » Apple redevine cel mai valoros brand din lume
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.