Ce joburi preferă Generația Z (studiu)

Generaţia Z doreşte să-și transforme hobby-urile în ocupație, arată un studiu realizat de Exact Cercetare și Consultanță la finalul anului 2015. Pentru Generația Z, inovația este un „must”. Tinerii se așteaptă ca la job să poată beneficia de cele mai noi aplicații și dispozitive digitale care să le ofere experiențe unice.

Generaţîa Z

„Într-o lume în care opiniile, credințele și sentimentele sunt share-uite pe rețelele de socializare, tinerii își doresc ca angajatorii lor să-și exprime recunoștința și aprecierea față de activitatea desfășurată. Lauda nu trebuie să se limiteze însă doar la cuvinte, aceasta ar trebui să fie exprimată și prin recompense periodice”, afirmă Lăcrămioara Loghin, coordonatorul studiului.

Nu numai studiile internaționale, ci și studiul realizat de EXACT CC în România, arată că dorința Generatiei Z este aceea de a-și transforma hobby-urile în ocupație. De aceea, este important ca angajatorii să le ofere poziții în strânsă legătură cu hobby-urile avute sau să îi ajute pe tineri să ajungă acolo unde își doresc.

Pentru a se putea dedica, așteptările tinerilor mai vizează dezvoltarea profesională, mentoratul, training-urile, stilul și mediul de lucru compatibil profilului lor. Fiind, de asemenea, preocupați de sănătatea lor, tinerii sunt atrași de ofertele de angajare ce includ în lista beneficiilor abonamente medicale.

Generaţia Z: Jobul trebuie să fie fun, să ofere flexibilitate și recunoaștere

Din cauza crizei economice și a nesiguranței financiare, Generația Z a învățat că locurile de muncă tradiționale nu sunt ceva de dorit. Mai mult decât atât, se așteaptă ca locul lor de muncă să le ofere atât dezvoltare personală și recunoaștere financiară, cât și fun, social connection, împlinire, flexibilitate și atmosferă creativă de lucru.

Tinerii prețuiesc timpul lor liber, fiind în același timp foarte legați de familie și prieteni. Acesta este motivul pentru care echilibrul dintre viața profesională și cea privată va fi extrem de important pentru ei. Entrepreneurship-ul va reprezenta una dintre alegerile lor, alături de  joburile cu program flexibil. Generația Z nu se va conforma programului standard de lucru. Având la îndemână tehnologia care le permite să comunice oricând și de oriunde, programul clasic de lucru va fi dificil de aplicat în cazul lor.

„Pentru a obține rezultate remarcabile și pentru a putea beneficia de implicare și motivare din partea viitorilor angajați, angajatorii trebuie să le pună acestora la dispoziție aplicațiile, platformele și dispozitivele digitale pe care le folosesc în viața de zi cu zi. Companiile ar trebui de asemenea să le permită viitorilor angajați să-și poată desfășura lucrul în condiții diferite față de cele oferite de joburile clasice, luând de asemenea în considerare programul flexibil”, mai spune Lăcrămioara Loghin.

Studiul calitativ a fost realizat de Exact Cercetare și Consultanță prin intermediul a 12 Focus Grupuri, la care au participat ftineri cu vârsta cuprinsă între 14-24 de ani. Focus Grupurile au avut loc în București, în intervalul 16-27 noiembrie 2015.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 477 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » studii de piata » Ce joburi preferă Generația Z (studiu)

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.