Hisense prezintă M2SE Pro, cel mai mic și cel mai ușor mini proiector portabil cu laser 4K

Hisense, un brand de referință la nivel global în electronice de consum și electrocasnice, anunță un nou produs care se alătură gamei Laser TV: mini proiectorul laser M2SE Pro. Acest dispozitiv depășește limitele sistemelor uzuale de proiecție și oferă o experiență cinematografică 4K captivantă, cu ajutorul unor tehnologii inovatoare, nemaiîntâlnite până acum într-un asemenea format portabil.

hisense

Mini proiectorul laser Hisense M2SE Pro marchează o schimbare majoră în zona de dispozitive portabile de home cinema. Prin miniaturizarea și perfecționarea tehnologiilor avansate laser și AI, Hisense a creat cel mai mic și cel mai ușor proiector laser portabil al său, un dispozitiv puternic, versatil și foarte ușor de folosit, care oferă experiență premium pe ecran mare, oriunde te afli.

Tehnologie de ultimă generație, în miniatură

La baza modelului M2SE Pro se află tehnologia avansată AI 4K Clarity, un set sofisticat de algoritmi care lucrează împreună pentru a reda imagini impecabile. Aceasta include un AI 4K Upscaler puternic, care transformă conținutul cu rezoluție mai mică în detalii 4K spectaculoase, o funcție AI Noise Reduction, care asigură o imagine curată și clară, precum și un AI HDR Upscaler, care optimizează cu precizie contrastul și zonele luminoase pentru o experiență de vizionare mai dinamică. Cu 2,07 milioane de micro-oglinzi puse în mișcare de un sistem DLP de mare precizie, M2SE Pro proiectează imagini 4K detaliate adaptate diagonalelor impresionante care ajung la 200 de inci, păstrând o claritate excelentă.

Tehnologia Pure Triple Colour Laser de la Hisense, element definitoriu al produselor premium Laser TV ale brandului, folosește lasere separate, colorate roșu, verde și albastru, pentru a genera o gamă cromatică extrem de largă și pentru a reda imagini cu o intensitate remarcabilă și un realism autentic. Miniaturizarea reușită a acestui motor laser de bază stă la originea dimensiunilor compacte fără precedent și a greutății reduse ale modelului M2SE Pro, ceea ce transformă proiecția portabilă laser 4K într-o experiență cu adevărat autentică.

Imagistică avansată și adaptabilitate fără compromisuri

Un salt tehnologic important în proiecția portabilă, M2SE Pro vine cu Optical Zoom și un throw ratio de 1,0–1,3. Această funcție specială le permite utilizatorilor să ajusteze cu precizie dimensiunea imaginii și distanța de proiecție, fără să piardă din claritatea completă 4K, și reprezintă un avantaj esențial care îl diferențiază de soluțiile cu zoom digital, unde calitatea imaginii are de suferit. Această inovație optică, împreună cu adaptabilitatea impresionantă la diagonale între 65 și 200 de inci, asigură o experiență de vizionare fluidă și de înaltă calitate în aproape orice mediu, fie la interior, fie în aer liber.

Configurare simplă și sunet captivant

Ușurința în utilizare reprezintă un element central al designului M2SE Pro, susținut de automatizări de ultimă generație. Hisense a integrat o serie de funcții avansate care simplifică instalarea: corecția automată trapezoidală și focalizarea automată păstrează imaginea clară și perfect aliniată, fără ajustări manuale. În plus, sistemul inteligent de adaptare la 7 nuanțe ale peretelui ajustează automat culorile proiectate pentru a compensa tonul suprafeței de proiecție și garantează culori vii și corecte chiar și atunci când imaginea se proiectează direct pe un perete care nu este alb, o funcție revoluționară pentru o proiecție cu adevărat adaptabilă.

Dincolo de imagine, M2SE Pro oferă o experiență audio captivantă prin tehnologiile integrate Dolby Audio și DTS Virtual:X, care redau un sunet bogat, fără boxe externe. Cu ajutorul sistemului de operare VIDAA Smart OS, intuitiv și popular, utilizatorii pot reda direct conținut de pe platforme de streaming precum Netflix, YouTube și Disney+, totul controlat ușor printr-o telecomandă vocală practică. Integrarea Dolby Vision și a mai multor formate HDR asigură în plus detalii rafinate, umbre și zone luminoase, atât pentru filme, cât și pentru gaming.

Hisense M2SE Pro este dovada clară a angajamentului constant pentru inovație și exprimă la cel mai înalt nivel ideea de portabilitate, fără compromisuri la capitolul experiență spectaculoasă pe ecran mare. Acest proiector revoluționar marchează o nouă eră pentru home cinema, oferind imagini 4K ample dintr-un dispozitiv conceput pentru flexibilitate maximă și folosire intuitivă.

Hisense

Fondată în 1969, Hisense este un lider recunoscut la nivel global în domeniul electrocasnicelor și al electronicelor de consum, cu operațiuni în peste 160 de țări, specializat în livrarea de produse multimedia de înaltă calitate, electrocasnice și soluții IT inteligente. Potrivit Omdia, Hisense ocupă locul 1 la nivel global în segmentul televizoarelor de 100 inch și peste, în perioada 2023 Q3 2025. În calitate de Origin of RGB MiniLED, Hisense continuă să conducă inovația în domeniul RGB MiniLED de nouă generație. În calitate de sponsor oficial al FIFA World Cup 2026, Hisense este dedicat parteneriatelor sportive globale ca modalitate de a se conecta cu publicul din întreaga lume.


Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele Electronice, Electrocasnice, IT&C și Multimedia.

Abonaţi-vă la newsletter aici: www.electroretail.ro/newsletter

Publicația ElectroRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *