Gorenje lansează în această toamnă o nouă colecție de aparate de vidat

Toamna este perioada în care bucătăriile se umplu de legume și fructe proaspete, iar pregătirile pentru lunile reci readuc în prim-plan una dintre cele mai utile preocupări din casă: cum păstrăm cât mai bine alimentele și cum organizăm eficient proviziile pentru iarnă. Pentru cei care vor să simplifice acest proces, aparatele de vidat Gorenje, disponibile la Altex, pot deveni un ajutor practic în bucătărie, de la porționarea legumelor și fructelor până la pregătirea cărnii sau a ingredientelor pentru mesele din sezonul rece.

gorenje

Vidarea elimină aerul din ambalaj și ajută la păstrarea prospețimii, gustului și texturii alimentelor pentru mai mult timp. În același timp, porțiile ambalate individual ocupă mai puțin spațiu și sunt mai ușor de organizat în frigider sau în congelator. Pentru familiile care își pregătesc proviziile de sezon înseamnă pungi cu legume pregătite pentru supe sau tocănițe, fructe porționate pentru smoothie-uri, carne marinată sau ingrediente cumpărate în cantități mai mari și împărțite în porții potrivite.

De la recolta de toamnă, direct în congelator

Ardei, dovlecei, vinete, fructe, verdețuri sau carne, diferitele tipuri de alimente au nevoie de modalități diferite de păstrare. Modelul Gorenje VS110BE dispune de Dual Mode Seal Technology, care permite selectarea modului Dry pentru alimente uscate și Moist pentru cele cu un conținut mai ridicat de umiditate. Astfel, procesul de sigilare poate fi adaptat în funcție de ceea ce pregătești pentru depozitare.

În plus, FlexiSeal Control oferă două variante de utilizare. Funcția Vacuum Seal videază și sigilează punga pentru o păstrare îndelungată, în timp ce funcția Seal permite simpla sigilare, utilă inclusiv în cazul alimentelor delicate, care nu trebuie presate în timpul procesului de vidare. Această flexibilitate face ca aparatul să poată fi folosit dincolo de clasicele provizii pentru congelator. Fructe și legume, carne, produse de panificație sau ingrediente pregătite în avans, alimentele pot fi porționate în funcție de modul în care urmează să fie consumate.

Porții potrivite, mai puțină risipă

Pregătirea cămării și a congelatorului pentru iarnă înseamnă și o mai bună planificare a cantităților. În locul pungilor prea mari sau al alimentelor congelate împreună, care trebuie apoi decongelate integral, ingredientele pot fi împărțite de la început în porțiile necesare unei mese.

Pentru asta, EasySlice Bag Cutter, cutterul integrat în aparatul Gorenje VS110BE, permite ajustarea dimensiunii pungilor în funcție de cantitatea și tipul alimentelor depozitate. O singură rolă poate fi astfel folosită pentru pachete de dimensiuni diferite, fie că ai nevoie de porții individuale sau cantități mai mari pentru întreaga familie.

Este un detaliu simplu care poate contribui la o bucătărie mai bine organizată și la reducerea risipei alimentare: păstrezi ceea ce ai nevoie, în cantitatea în care ai nevoie, și ai mai multă vizibilitate asupra alimentelor deja pregătite.

Sigilezi, depozitezi, gătești

Utilizarea aparatului este gândită să fie intuitivă. QuickLock System fixează punga și confirmă printr-un click închiderea etanșă înainte de vidare, iar panoul de control tactil permite selectarea rapidă a funcției dorite. Aparatul dispune și de o funcție de oprire pentru un plus de control în timpul utilizării. Iar pungile vidate nu sunt utile doar pentru depozitare. Sistemul poate fi folosit și pentru pregătirea ingredientelor destinate gătirii sous-vide, transformând aparatul într-un accesoriu care își găsește locul în bucătărie și după ce proviziile de toamnă au fost puse la păstrare.

Pregătirile de toamnă sunt în toi, iar vidarea oferă o soluție simplă pentru a organiza mai eficient alimentele din casă. Într-o perioadă în care frigiderul, congelatorul și cămara se pregătesc pentru iarnă, Gorenje VS110BE combină conservarea alimentelor, reducerea risipei și organizarea mai inteligentă a bucătăriei, într-un singur produs.


Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele Electronice, Electrocasnice, IT&C și Multimedia.

Abonaţi-vă la newsletter aici: www.electroretail.ro/newsletter

Publicația ElectroRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *