SGS România: Testarea și inspecția produselor electronice și electrocasnice

Pe măsură ce produsele electronice și electrocasnice devin tot mai sofisticate și mai accesibile, cerințele privind siguranța, calitatea și conformitatea lor cresc în același ritm. Producătorii, importatorii și retailerii trebuie să le poată proba, iar pentru aceasta sunt necesare procese riguroase, verificabile și recunoscute internațional.

sgs

În acest context, testarea și inspecția reprezintă doi dintre pilonii pe care se construiesc conformitatea, accesul sigur pe piață și, în ultimă instanță, încrederea consumatorilor. Alăturate certificării și evaluării conformității, aceste servicii definesc astăzi standardul de intrare pe orice piață competitivă. Ecosistemul produselor electrice și electronice este vast și divers, și la fel sunt și companiile care au nevoie de suport specializat în materie de testare, certificare și conformitate:

  • Producătorii de electrocasnice și electronice de consum, de la aparate mari de uz casnic până la televizoare, periferice IT sau dispozitive audio, folosesc aceste servicii încă din faza de dezvoltare, pentru a valida siguranța electrică, a obține certificări CE și a accesa piața.
  • Importatorii și distribuitorii, în special cei care lucrează cu furnizori din Asia, apelează la inspecții înainte de livrare pentru a reduce riscurile comerciale și a evita costisitoarele situații de returnare sau retragere de pe piață.
  • Retailerii și platformele de e-commerce se confruntă cu o responsabilitate tot mai mare față de conformitatea produselor pe care le comercializează. O responsabilitate care, în contextul reglementărilor europene actuale, se extinde asupra întregului lanț de distribuție, nu doar asupra producătorului.
  • Companiile OEM/ODM și furnizorii de componente electronice (baterii, cabluri, module) au nevoie de certificări specifice (RoHS, REACH) pentru piețele reglementate.
  • Echipele de cercetare-dezvoltare apelează la servicii de testare de prototip pentru a identifica din timp problemele de design și a optimiza traseul spre certificare.
  • Același tip de suport este esențial și pentru integratorii de sisteme industriale sau producătorii de echipamente tehnice (auto, conectivitate), unde cerințele de siguranță electrică și compatibilitate electromagnetică sunt condiții non-negociabile.

Testarea produselor – primul nivel de validare

Testarea de laborator reprezintă punctul de plecare în asigurarea conformității. Realizată în condiții controlate, aceasta permite verificarea riguroasă a performanțelor tehnice și a siguranței unui produs înainte ca acesta să ajungă în mâinile consumatorilor. Aspectele evaluate acoperă un spectru larg: siguranța electrică și riscurile asociate utilizării, rezistența la utilizare îndelungată și fiabilitatea în timp, performanțele funcționale declarate de producător, precum și conformitatea cu standardele și reglementările tehnice aplicabile.

Prin infrastructura sa tehnologică avansată și expertiza globală, SGS oferă o gamă extinsă de servicii de testare care acoperă întregul ciclu de viață al produsului. Pentru producători, identificarea timpurie a problemelor de design, în faza de prototip sau de pre-serie, poate reduce semnificativ costurile de modificare și poate accelera lansarea pe piață.

Controlul calității pe lanțul de aprovizionare (inspecții)

Complementară testării de laborator, inspecția produselor plasează verificarea conformității în contextul real al producției și al logisticii. Este un serviciu esențial mai ales pentru companiile care gestionează lanțuri globale de aprovizionare sau lucrează cu producție externalizată, unde distanța fizică face imposibilă supervizarea directă.

O inspecție înainte de livrare acoperă verificarea vizuală și funcțională a produselor, controlul respectării specificațiilor tehnice, evaluarea proceselor de fabricație și identificarea neconformităților înainte ca marfa să iasă din fabrică. Se realizează, de regulă, atunci când producția este finalizată în proporție de 80–100%, pe baza unui eșantionaj standardizat AQL, și se finalizează cu un raport detaliat, însoțit de documentație foto.

În cazul produselor electronice și electrocasnice, unde un defect poate genera nu doar pierderi comerciale sau de imagine, ci și riscuri directe de siguranță, inspecția devine o etapă critică. Verificarea calității execuției, a ambalării și etichetării, a conformității cu specificațiile contractuale – toate acestea previn situații costisitoare și uneori periculoase, care pot fi mult mai greu de gestionat odată ce produsele au fost puse pe piață.

SGS: Validarea conformității prin certificări independente

Accesul pe piața europeană: Marcajul CE

Certificarea reprezintă etapa de validare independentă prin care un organism recunoscut confirmă că un produs respectă cerințele aplicabile și poate fi introdus legal pe piață. Ea completează testarea și inspecția, oferind o garanție recunoscută de autorități, parteneri comerciali și consumatori deopotrivă.

Pentru electronicele și electrocasnicele destinate pieței europene, marcajul CE este, practic, condiția minimă de acces. Acesta confirmă respectarea directivelor esențiale, precum LVD (Directiva privind joasa tensiune), EMC (compatibilitate electromagnetică) sau RoHS (restricția substanțelor periculoase) și presupune parcurgerea unui proces structurat de evaluare și documentare tehnică, incluzând Declarația de Conformitate.

Dincolo de Europa: recunoașteri globale

Pentru companiile care vizează piețe din afara UE, portofoliul de certificări necesare se extinde semnificativ. Schema internațională IECEE CB permite recunoaștere multiplă, în Europa, Asia și America de Nord, reducând redundanța certificărilor și costurile asociate. Pe continentul american, FCC (SUA) și INMETRO (Brazilia) sunt cerințe obligatorii; în Asia-Pacific, CCC (China), PSE (Japonia), BSMI (Taiwan) sau KC (Coreea) definesc condițiile de acces pe fiecare piață în parte.

La nivel european, dincolo de marcajul CE, există și certificări suplimentare precum ENEC, GS Mark (Germania), CEBEC (Belgia) sau mărcile nordice, care sporesc credibilitatea produsului pentru anumite piețe sau segmente de clienți.

Compatibilitatea electromagnetică și substanțele periculoase

Testarea EMC verifică atât emisiile electromagnetice ale unui dispozitiv, cât și imunitatea acestuia la interferențe externe. Ea este obligatorie pentru practic orice produs electronic, de la electrocasnice inteligente până la echipamente IT. Testarea este integrată în procesul de obținere a marcajului CE, dar poate fi efectuată și separat, pentru alte piețe.

Certificările RoHS și REACH, care verifică restricțiile privind substanțele periculoase, sunt esențiale în UE și devin tot mai relevante la nivel global, în special atunci când este vorba de baterii, cabluri și componente electronice destinate integrării în bunuri de larg consum.

Certificările voluntare

Pe lângă certificările obligatorii, SGS oferă și un portofoliu de mărci voluntare, cum ar fi SGS Performance Tested Mark, SGS Product Safety Mark, SGS EMC Mark, care comunică jucătorilor economici și consumatorilor că un produs a trecut prin verificări independente riguroase, care exced minimul legal. Aceste mărci pot reprezenta un diferențiator real față de competiție, decizia de cumpărare fiind de multe ori influențată de percepția asupra calității și siguranței.

SGS: Conformitatea produselor, condiție obligatorie în retailul modern

Într-un mediu tot mai reglementat, conformitatea devine o condiție sine qua non, care se aplică pe tot parcursul ciclului de viață al produsului și de-a lungul întregului lanț de distribuție. Acest lucru este cu atât mai relevant în contextul comerțului electronic, unde platformele și marketplace-urile sunt tot mai des evaluate plecând de la conformitatea produselor pe care le listează. Serviciile din această sferă sprijină companiile în interpretarea cerințelor legislative în continuă schimbare, în alinierea la standarde internaționale, în pregătirea pentru audituri sau controale ale autorităților și în demonstrarea conformității față de parteneri comerciali sau clienți instituționali. Nu este vorba doar de a evita sancțiunile, ci de a construi un model de afaceri sustenabil și credibil.

Valoarea adăugată a serviciilor SGS – testare, inspecție, certificare și conformitate –  vine din faptul că nu sunt tratate ca servicii izolate, ci ca etape ale unui model coerent de suport, care acoperă produsul de la faza de concept până la comercializare. Această abordare permite companiilor să reducă riscurile operaționale și reputaționale, să-și optimizeze procesele interne de asigurare a calității, să accelereze accesul pe piețele vizate și să construiască o relație de încredere cu partenerii și consumatorii finali.

SGS

SGS este lider mondial în domeniul serviciilor de Testare, Inspecție și Certificare. Gestionăm o rețea de peste 2.500 de laboratoare și facilitați comerciale în 115 țări, susținută de o echipă de peste 100.000 de profesioniști dedicați. Cu o tradiție de peste 145 de ani în excelența serviciilor, combinăm precizia și acuratețea caracteristice companiilor elvețiene, pentru a ajuta organizațiile să atingă cele mai înalte standarde de calitate, conformitate și sustenabilitate.

Promisiunea brandului – when you need to be sure – ne subliniază angajamentul față de încredere, integritate și fiabilitate, ceea ce permite afacerilor să prospere în siguranță. Suntem mândri să ne oferim serviciile de specialitate sub brandul SGS și printr-un portofoliu de mărci specializate de încredere, printre care Applied Technical Services, Brightsight, Bluesign și Nutrasource.

SGS este cotată la Bursa Elvețiană SIX sub simbolul SGSN (ISIN CH1256740924, Reuters SGSN.S, Bloomberg SGSN SW).


Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele Electronice, Electrocasnice, IT&C și Multimedia.

Abonaţi-vă la newsletter aici: www.electroretail.ro/newsletter

Publicația ElectroRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *