Samsung Electronics lansează în România noul GALAXY S5

Samsung Electronics lansează în România ultima generație a GALAXY S, noul GALAXY S5, alături de dispozitivele purtabile Gear 2 și Gear Fit. Samsung GALAXY S5, Gear 2, Gear 2 Neo și Gear Fit vor fi disponibile pe piața locală în cursul lunii aprilie, în rețele partenerilor Samsung.

„Samsung acordă o atenție deosebită inovației, oferindu-le consumatorilor produse care să se integreze în stilul lor de viaţă și care să corespundă așteptărilor lor. Am remarcat că utilizatorii își doresc un design inovator, dar și practic, vor cea mai bună și mai ușor de folosit cameră foto și o conectivitate rapidă. Samsung a ținut cont de toate acestea când a creat GALAXY S5, dispozitivul care redefinește rolul smartphone-ului în viața noastră”, a declarat Alexandru Munteanu, șeful diviziei Telecom al Samsung Electronics România.

GALAXY S5

GALAXY S5-Charcoal Black 2Noul GALAXY S5 îmbină perfect funcțiile avansate ale camerei foto cu cea mai rapidă conectivitate, dar și cu instrumente de fitness special dezvoltate și funcții sporite de protecție a dispozitivului, astfel încât utilizatorii să fie în permanență activi.

Camera foto de pe GALAXY S5 are 16 megapixeli și o interfață ce oferă posibilitatea de a fotografia, edita și împărtăși conținutul mult mai ușor. Noutatea absolută în ceea ce privește camera foto este că are cel mai rapid auto focus de pe piață, de până la 0,3 secunde, dar și cu tehnologia HDR, oferindu-le utilizatorilor posibilitatea de a realiza imagini la cea mai bună calitate indiferent de condiții.

Samsung GALAXY S5 aduce și cele mai rapide conexiuni datorită funcției Download Booster, ce permite creșterea vitezei de download prin folosirea Wi-Fi și LTE simultan, oriunde s-ar afla utilizatorii.

Funcția S Health 3.0 le oferă utilizatorilor informații despre starea lor fizică, cu ajutorul mai multor instrumente, precum pedometru, istoricul dietelor și exercițiilor și, ca noutate, un sistem prin care pot afla ritmul cardiac.

O altă noutate adusă de GALAXY S5 constă în rezistența la apă și praf a dispozitivului (certificare IP67). Pentru a oferi mai multă siguranță informațiilor utilizatorilor, GALAXY S5 vine cu posibilitatea de scanare a amprentei prin Finger Scanner, ce permite în același timp garanția efectuării unor plăți sigure și fără probleme.

De asemenea, consumul bateriei poate fi redus semnificativ în cazuri de urgență, datorită modului Ultra Power Saving ce preschimbă display-ul în alb/ negru și închide toate aplicațiile nefolosite.

Ca şi culori noul GALAXY S5 vine intr-o varietate de culori: Charcoal Black, Shimmery White, Electric Blue sau Copper Gold.

Samsung Gear 2 și Gear 2 Neo

Gear 2Samsung Gear 2 și Gear 2 Neo sunt noile accesorii inteligente, ce le oferă utilizatorilor mai multă libertate de mișcare fiind, în același timp, în permanență conectați. Atât Gear 2 cât și Gear 2 Neo vin cu un design minimalist, dar și cu funcții de ultimă generație.

Noile dispozitive inteligente permit acceptarea sau respingerea apelurilor primite și vizualizarea mesajelor sau notificărilor, dar și personalizarea notificărilor în funcție de importanța și frecvența de utilizare a acestora.

Gear Fit-BlueSamsung Gear 2 și Gear 2 Neo le oferă utilizatorilor posibilitatea de a controla dispozitivele electronice (TV și set-top box) prin intermediul aplicației WatchON Remote. De asemenea, noile accesorii inteligente se pot conecta la o gamă variată de dispozitive Samsung și pot beneficia de o multitudine de aplicații.

Samsung a extins linia de dispozitive inteligente purtabile cu noul Gear Fit, conceput pentru utilizatorii cu un stil de viață activ, oferindu-le acestora posibilitatea de a fi mereu în formă, fără a renunța la conectivitate.

Ecranul Super AMOLED curbat de care beneficiază noul Gear Fit reprezintă o premieră în industrie, îmbinând tehnologia de ultimă oră Samsung cu cele mai noi instrumente de fitness.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 479 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Producatori » Multimedia » Samsung Electronics lansează în România noul GALAXY S5
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.