Rețeaua de socializare Facebook nu are planuri imediate pentru a face bani de pe urma aplicației de mesagerie pentru smartphone-uri WhatsApp, a declarat joi fondatorul și directorul general de la Facebook, Mark Zuckerberg.
Zuckerberg, care în prezent vizitează India pentru a participa la un eveniment destinat creșterii gradului de utilizare a Internetului, nu a oferit alte detalii.
Facebook a finalizat, în această săptămână, procesul de preluare a WhatsApp pentru un preț de aproximativ 22 de miliarde de dolari, cu trei miliarde de dolari mai mult față de suma vehiculată inițial, ca urmare a creșterii cotației acțiunilor Facebook în ultimele luni. Creșterea continuă a prețului acțiunilor Facebook a făcut din rețeaua de socializare a 22-a mare companie din lume, luna trecută capitalizarea bursieră a Facebook trecând pragul de 200 de miliarde de dolari.
Aplicația de mesagerie WhatsApp rulează pe diferite tipuri de telefoane și fără mesaje publicitare. Aplicația este folosită gratuit, după un abonament de 99 de cenți pe an.
Facebook este cea mai mare rețea de socializare din lume, cu peste un miliard de utilizatori.
Sursa: AGERPRES
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit