ABC Data deschide un punct de distribuție la Oradea

  • de

ABC Data România, subsidiara locală a celui mai mare distribuitor IT din Europa Centrală și de Est, a deschis un punct de distribuție la Oradea, la doar două luni de la intrarea directă pe piața autohtonă. Astfel, produsele destinate pieței din România sunt livrate către partenerii locali ai ABC Data în doar 24 de ore de la intrarea în țară.

Alexandru Gheorghiu,  Director Comercial ABC Data Romania„Depozitele din Polonia, aflate în Varșovia și Sosnowiec, asigură în prezent marfa pentru toate cele nouă companii din Grup, din Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Lituania, Letonia, Estonia, România și Germania. Pe lângă acestea, produsele din portofoliul nostru sunt distribuite prin intermediul departamentului de export și în alte 21 de țări, în funcție de acordurile încheiate cu producătorii”, a explicat Sergiu Lujanschi, Director General ABC Data România. În total, grupul ABC Data operează în peste 30 de state, pe o piață ce însumează peste 170 de milioane de consumatori.

Transportul produselor se realizează de luni până sâmbătă, între depozitele din Polonia și sediile partenerilor locali. În funcție de depozitul din care provin, acestea ajung în termen de 2 sau 3 zile la clienți, livrările fiind efectuate chiar și în zilele de sâmbătă.

„Livrările se colectează la Oradea și de acolo pornesc către partenerii noștri din toate regiunile geografice, ajungând în termen de 24 de ore, fie că vorbim de Oradea, Timișoara, Cluj, Iași, Constanța sau București”, a precizat Alexandru Gheorghiu, Director Comercial ABC Data România.

ABC Data intenționează să înființeze un depozit și în România, astfel încât disponibilitatea celor peste 36.000 de produse din portofoliu să crească și timpul de livrare să fie redus și mai mult.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

0 comentarii la „ABC Data deschide un punct de distribuție la Oradea”

  1. Pingback: Electro-Sinteza săptămânii 7-11 aprilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *