Grupul ASBIS împlinește 30 de ani și mizează pe creștere în România

ASBISc Entreprises PLC (WSE: ASB), companie specializată în distribuția de produse și soluții VAD (distribuție cu valoare adăugată) în domeniul tehnologiilor informației și comunicațiilor provenind de la furnizori internaționali de nivel mondial, împlinește luna aceasta 30 de ani de activitate pe piață.

asbis

În prezent, compania are birouri în întreaga regiune EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa), în 27 de țări, un portofoliu de produse distribuite de la furnizori sau sub mărci proprii și o cifră de afaceri de app. 2 miliarde USD.

Grupul ASBIS a fost fondat în 1990, la Minsk, de către Sergei Kostevich, care conduce compania și în prezent. Cinci ani mai târziu, compania a fost înregistrată în Cipru, iar sediul său central a fost mutat la Limassol, unde funcționează și în prezent. În trei decenii de activitate, ASBIS a reușit să se dezvolte de la o companie de mici dimensiuni, cu numai 12 angajați, la un distribuitor IT global cu o echipă de peste 1.800 de angajați și un portofoliu de aproape 20.000 de clienți în 56 de țări.

În 2000, birourile ASBIS au devenit operaționale în 10 țări din Europa Centrală și de Est, iar al doilea centru de distribuție a fost deschis în Dubai. În 2002, compania a dezvoltat o platformă online de comerț electronic. Primul miliard de dolari cifră de afaceri l-a atins în 2006. Un an mai târziu, ASBIS a fost listată cu succes la bursa din Varșovia, Warsaw Stock Exchange (WSE), cu simbolul bursier ASB.

În 2015, potrivit raportului IT Europa, ASBIS s-a clasat în TOP-10 al distribuitorilor IT din lume, iar în ultimii ani, ASBIS și filialele sale au câștigat premiul „Distribuitorul anului” din partea producătorilor de top din lume, precum Seagate, Lenovo, HP, DELL EMC, Western Digital și alții.

Pe parcursul ultimilor cinci ani, ASBIS și-a optimizat în mod semnificativ portofoliul de produse, a introdus noi procese operaționale, și-a extins și consolidat prezența regională și a primit numeroase premii specifice domeniului. În ultima perioadă, compania a colaborat cu cei mai importanți clienți din sectorul centrelor de date și s-a axat, de asemenea, pe dezvoltarea brandurilor proprii. Dezvoltarea și implementarea produselor IT&C sub mărcile comerciale Prestigio și Canyon continuă, iar Perenio, cel mai recent brand propriu lansat, oferă servicii de securitate umană și management al clădirilor, folosind tehnologii bazate pe inteligența artificială și IoT.

„Am parcurs un drum lung și plin de evenimente, presărat cu experiențe valoroase, pe care le „investim” constant în evoluția holdingului. Continuăm să privim cu ambiție extinderea companiei și suntem în permanență interesați de noi modalități prin care să putem răspunde nevoilor consumatorilor și să rămânem fideli misiunii noastre – făcând accesibile și familiare unui număr mare de consumatori tehnologiile inovatoare. Ne apreciem foarte mult angajații, care ne-au ajutat în permanență să avansăm. Suntem foarte recunoscători clienților noștri, care ne inspiră și ne motivează prin anii îndelungați în care ne-au acordat încredere. Toate acestea ne ajută să privim spre viitor cu optimism, să găsim mai multe nișe, produse și piețe noi în care să demonstrăm cele mai bune standarde ale serviciului nostru dedicat clienților”, a declarat Sergei Kostevich, fondatorul și directorul executiv al Grupului ASBIS.

În România, sucursala locală a fost înființată în 1998, actualmente înregistrând o cifră de afaceri de aproape 40 de milioane USD. Reflectând strategia Grupului, în ultimii doi ani, ASBIS România a trecut la o structură organizatorică nouă, cu o nouă echipă de management și cu trei direcții principale de dezvoltare:

  • Consolidarea poziției de top ca distribuitor de branduri globale de produse IT, cu un portofoliu impresionant care cuprinde: AMD, Dell Technologies, Gigabyte, Intel, Kemp, Kingston, LG, Logitech, Microsoft, Philips, Samsung, Seagate, SonicWall, Supermicro, Ubiquiti, Vertiv, Western Digital
  • Dezvoltarea ca furnizor de produse IT cu valoare adăugată (VAD / Value Added Distributor) prin creșterea nivelului de specializare a membrilor echipei, adăugând competențe tehnice de pre-sales și implementare de proiecte integrate de la A la Z
  • Creșterea vizibilitătii pe segmentul de Retail / produse Consumer, atât prin dezvoltarea mărcilor proprii, Prestigio și Canyon, cât și prin consolidarea portofoliului cu mărci globale de lux și premium precum Bang & Olufsen, Logitech, Perenio și Redmond

Chiar și în condițiile impuse de pandemia cu SARS COV-2, ASBIS România și-a continuat strategia, având în vedere că mare parte din produsele distribuite au fost foarte solicitate de piață, mai ales datorită migrării abrupte și masive la regimul de muncă de la distanță.

Astfel, distribuția de componente, sisteme și periferice a ramas unul dintre pilonii de baza ai business-ului, în contextul în care mobilitatea forței de muncă, accesul de la distanță si securizat la resursele companiilor, comunicarea online si conectivitatea au generat creșteri semnificative pentru sisteme de lucru, acces și consum de cloud, dar și securitate cibernetică, software de productivitate și colaborare sau echipamente de comunicare audio-video.

Distribuția de produse IT cu valoare adăugată (VAD) s-a axat pe proiecte de video-colaborare și educaționale, pe care ASBIS Romania le-a putut adresa printr-o oferta variata de pachete dedicate (solutii integrate formate din ecranele inteligente Prestigio, camerele web sau sistemele de video conferinta performante Logitech, software-ul de colaborare Microsoft si mini-PC-urile Intel) sau pe proiecte de infrastructură bazate pe branduri precum Dell Technologies, Supermicro, Microsoft, AMD, Vertiv, SonicWall și, mai nou, Kemp.

Nu în ultimul rând, dezvoltarea mărcilor proprii a venit natural, odată cu creșterea cererii de sisteme mobile și tablete, acoperită de smartbook-urile și tabletele Prestigio, creșterea cererii de echipamente de comunicare audio-video, acoperită de webcam-urile și headset-urile Canyon sau de creșterea cererii de produse de dezinfecție și igienizare la care cele mai noi produse lansate de Perenio sau Prestigio pot răspunde cu caracteristici tehnice și de cost foarte eficiente.

Valorificând oportunitățile create de noul context social și economic, ASBIS România și-a menținut obiectivul de creștere cu 25% pentru 2020 (dublu față de ritmul de creștere al pieței) și este pe cale să-l îndeplinească, judecând după performanțele înregistrate pe primele 10 luni ale anului.

Și la nivel de grup, deși 2020 s-a dovedit a fi un an dificil pentru întreaga economie mondială, nevoia trecerii la sistemul de muncă de acasă a deschis noi oportunități. Cu o strategie solidă și o echipă care a funcționat unitar, reacționând rapid sub îndrumarea unui management flexibil, compania s-a situat în avanpostul distribuției globale din domeniul tehnologiei digitale. Potrivit previziunilor publicate de Grupul ASBIS, veniturile din vânzări în 2020 sunt estimate la peste 2 miliarde USD.

Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 476 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Producatori » Grupul ASBIS împlinește 30 de ani și mizează pe creștere în România
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.