Miele, cel mai mare producător mondial de echipamente electrocasnice premium, a înregistrat o creștere de 6,5% în 2020

Cu o cifră de afaceri de 4,5 miliarde de euro în 2020, cel mai mare producător mondial de echipamente electrocasnice premium depășește toate provocările și confirmă soliditatea brandului. Astfel, grupul Miele încheie anul fiscal cu un avans considerabil, de +6,5%, dublu față de rezultatele înregistrate în 2019.

Miele

Considerat de către Comitetul Executiv al Miele un real montaigne rousse, 2020 a părut un an de sacrificiu, în special în perioada martie-mai, când brandul a fost nevoit să oprească producția de serie în toate fabricile sale. Perioada de vară a adus însă un apetit crescut al clienților pentru electrocasnice premium, în special ca urmare a redirecționării fondurilor de călătorii în astfel de investiții.

Igiena casei, prioritară la nivel mondial

Dorința unei case igienizate și sigure a fost una dintre prioritățile clienților Miele atât în România, cât și la nivel mondial. Astfel, cele mai importante creșteri în ceea ce privește tipurile de produse achiziționate au fost înregistrate de către aspiratoare și echipamente frigorifice. Modelul Triflex HX1, aspiratorul vertical 3 în 1, a fost vedeta categoriei, în timp ce frigiderele și congelatoarele au fost soluția ideală pentru clienții Miele care și-au dorit păstrarea prospețimii alimentelor pe termen lung. O atenție deosebită a fost acordată și articolelor vestimentare, pentru a căror curățare clienții au ales noile modele de mașini de spălat rufe și uscătoare, ce includ programe certificate de igienizare.

Timpul petrecut majoritar acasă a generat un interes crescut și pentru echipamentele de bucătărie. Consumatorii care și-au dorit să își dezvolte aptitudinile de bucătari au ales opțiunile smart oferite de noua generație încoporabilă 7000, ce include cuptoare și plite premium, ce pot fi conectate la aplicația Miele. Complementar, investițiile au fost direcționate și spre mașinile de spălat vase din aceeași generație.

Noi direcții de business

Odată cu situația provocată de noul coronavirus, Miele a decis să își extindă expertiza în produse și soluții de igienizare și în sectorul purificării aerului. Începând cu 2021, producția Miele AirControl, primele purificatoare din portofoliu, va începe în fabrica din Lehrte. Echipamentul va oferi o filtrare în 6 etape a aerului din încăpere și o rată de retenție a bacteriilor, fungilor și virusurilor de 99,995%. Noile produse sunt destinate utilizării în spații publice, precum școli, magazine sau birouri.

Miele

Miele este cel mai mare producător mondial de echipamente electrocasnice premium, precum aparatură de gătit, de coacere și de gătit cu aburi, produse de refrigerare, aparate de cafea, mașini de spălat vase și produse de îngrijire pentru haine și pardoseli. Acestei linii de produse i se adaugă mașinile de spălat vase, mașinile de spălat rufe și uscătoarele pentru uz comercial, precum și aparatura de spălare-dezinfectare și sterilizare a instrumentelor destinate utilizării în activitățile medicale și de laborator (Miele Professional).

Compania Miele, fondată în 1899, are opt filiale de producție în Germania și câte o filială în fiecare dintre țările următoare: Austria, Cehia, China și România. Cifra de afaceri a companiei în anul 2019/20 a crescut la aproximativ 4,5 miliarde de euro, cu 71% vânzări în afara Germaniei. Miele este reprezentată prin filiale proprii și de importatori în aproape 100 de țări. Compania Miele se află în proprietatea celei de-a patra generație a familiei fondatoare, are o forță de muncă de aproximativ 20.944 de persoane, cu 11.066 de angajaţi în Germania. Sediul companiei se află în Gütersloh/Westphalia, Germania.

Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 479 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Producatori » Miele, cel mai mare producător mondial de echipamente electrocasnice premium, a înregistrat o creștere de 6,5% în 2020
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.