Miele raportează afaceri în creștere pentru anul fiscal 2013/2014

Miele, compania numărul unu în producția de echipamente electrocasnice premium la nivel mondial, raportează afaceri în creștere pentru anul fiscal 2013/2014, încheiat la 30 iunie 2014. Compania a realizat în această perioadă o cifră de afaceri de 3,22 de miliarde de euro, înregistrând o creștere de 2,2% față de anul fiscal anterior, echivalentul a 69 de milioane de euro. În aceeași perioadă, Miele a realizat investiții de 188 de milioane de euro și a ajuns la un număr de 17.660 de angajați.

SAMSUNG CSCPentru anul fiscal 2014/2015, Miele și-a propus menținerea unei creșteri a cifrei de afaceri similare celor înregistrate în anii anteriori.

Anul fiscal 2013/2014 reprezintă pentru Miele perioada celor mai importante lansări de produse în istoria de peste 113 ani a grupului, cu reînnoirea tuturor gamelor de electrocasnice de uz casnic. Aceste lansări au susținut evoluția vânzărilor pe principalele piețe de desfacere ale companiei, afectate de condiții economice nefavorabile.

O monedă europeană mai puternică în special pe aceste piețe a avut un efect vizibil asupra exporturilor. Prin urmare, creșterea cifrei de afaceri în euro, luând în considerare efectele cursului valutar, ar fi depășit pragul de 5%. În acest context, rezultatele financiare înregistrare de Miele sunt importante, potrivit lui Olaf Bartsch, membru în Consiliul de Administrație și Director de Finanțe și Administrație Miele.

„Miele și-a asigurat premisele unei creșteri viitoare pe toate palierele de business: cifra de afaceri, volumul de vânzări, cota de piață, chiar și în condiții economice mai puțin favorabile,” declară Dr. Markus Miele, director executiv și coproprietar al companiei. 

Principalele argumente sunt strategia pe termen lung caracteristică filozofiei Miele, care pune pe primul plan calitatea produselor și beneficiile aduse clienților, precum și o creștere organică a facilităților proprii de producție și accesul la finanțare pentru investiții din capitaluri proprii. „Fără să resimtă presiunea unor împrumuturi şi fiind în continuare o companie independentă de familie, Miele are confortul de a lua decizii de investiţii şi de a-și dezvolta strategia fără a depinde de o a treia entitate,” declară Dr. Reinhard Zinkann, director executiv şi coproprietar Miele.

Lansarea la nivel global a noilor generaţii de produse Miele 6000 (electrocasnice incorporabile) şi W1/T1 (aparatură pentru îngrjirea şi spălarea rufelor) a avut efecte pozitive în vânzările companiei. Această tendinţă se va menţine şi pe viitor, pe măsură pe produsele vor fi introduse pe pieţe noi. În plus, primul aspirator-robot cu vacuum, Scout RX1, lansat în mai 2014, a avut vânzări peste aşteptări în majoritatea ţărilor în care este disponibil, inclusiv în Germania.

Mai mult, Miele a lansat o serie nouă de maşini de spălat şi uscătoare de rufe emblematice, cu funcţii suplimentare şi multe beneficii pentru consumator. Aceste modele au fost prezentate în cadrul salonului IFA Berlin 2014. Toate aspiratoarele Miele se relansează respectând legislaţia europeană privind etichetarea energetică, oferind în acelaşi timp beneficii suplimentare pentru consumatori.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos
Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *