Samsung Electronics lansează prima unitate flash universală de stocare date de 128 GB pentru smartphone-uri

Samsung Electronics Co., Ltd., lider global în tehnologia avansată de stocare de date, a început producerea în masă a primei unități universale de stocare de date de 128 GB.

128GB UFS (2)

Unitatea integrată este foarte rapidă și este bazată pe soluția flash standard de stocare (UFS – Universal Flash Storage) 2.0 a următoarei generații de smartphone-uri de top.

Noua memorie are integrată interfață UFS 2.0, fiind cea mai avansată unitate în conformitate cu standardele JEDEC și reprezintă următoarea generație a unităților de stocare de date.

„Prin producția la scară largă a celei mai rapide unități de stocare de date din industrie, contribuim la îmbunătățirea experienței mobile pentru utilizatori. În viitor, vom crește numărul de soluții cu capacitate mare de stocare, pentru a continua dezvoltarea pieței de memorii premium”, a declarat Jee-ho Baek, Senior Vice President Memory Marketing, Samsung Electronics.

Memoriile UFS folosesc tehnologia „Command Queue”, ce accelerează viteza execuțiilor de comenzi în SSD-uri printr-o interfață de serie, mărind semnificativ vitezele de procesare de date, comparativ cu standardul eMMC de 8 biți bazat pe interfață paralelă. Aceasta permite realizarea a 19.000 de operațiuni input/output pe secundă (IOPS) pentru citire aleatorie și este de 2,7 ori mai rapidă decât tehnologia memoriilor obișnuite, eMMC 5.0, integrate în prezent în majoritatea smartphone-urilor de top.

Memoriile UFS asigură o performanță de citire și scriere secvențiale, care ajunge la nivelul SSD-urilor, având însă un consum de energie redus până la jumătate. Viteza de citire aleatorie este de 12 ori mai mare decât cea a unui card de memorie obișnuit, care rulează la 1.500 IOPS, și este de așteptat ca această viteză să îmbunătățească semnificativ performanța sistemului.

Pentru scrierea aleatorie a datelor pentru stocare, memoria integrată ultra rapidă UFS operează la 14.000 IOPS și este de 28 de ori mai rapidă decât cardurile obișnuite de memorie. Astfel, aceasta asigură redarea cu uşurintă a conținutului video UHD, cât și o varietate de posibilităţi de multitasking, oferind o experiență mobilă îmbunătățită.

Noile memorii integrate Samsung UFS au capacități de stocare de 128, 64 și 32 GB, dublul memoriilor din gama eMMC, fiind astfel soluțiile optime de stocare de date pentru dispozitivele mobile de top.

Pentru a oferi mai multă flexibilitate, pachetele de memorie Samsung UFS sunt împachetate într-o nouă soluție – ePoP (embedded package on package) și pot fi așezate deasupra unui chip logic, ocupând cu 50% mai puțin spațiu.

În următorii ani, Samsung va continua să inoveze si să introducă noi standarde prin soluții de memorie cu performanțe superioare și capacitate mare de stocare și anticipează că memoriile UFS se vor adresa pieței mobile de top, în timp ce soluțiile eMMC vor rămâne viabile pentru segmentul mediu de piață.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *