Studiu CEL.ro – schimbări majore în preferințele consumatorilor

CEL.ro declară că până în prezent vânzările anului 2016 au adus schimbări importante în preferinţele consumatorilor şi anume creşterea pe telefoane este de peste 80% faţă de anul trecut.

CEL.roRetailerul online CEL.ro subliniază că este primul an în care categoria de laptopuri nu mai deţine titlul de cele mai vândute produse, înregistrând chiar o scădere de 6%. Această categorie a fost detronată de cea a telefoanelor mobile care a înregistrat anul acesta o valoare mai mare a vânzărilor.

Credit Foto: shutterstock.com

Dintre brandurile spre care se orientează cel mai des consumatorii, Samsung este în topul preferinţelor cu 40% din vânzari, urmat la diferenţă destul de mare LG cu 10% şi Apple cu 7%.

Trendul de creştere a fost înregistrat pe mai multe categorii de produse. Cea mai notabilă creştere aparţine categoriei de aere condiţionate unde au fost vândute peste 3000 de produse, creşterea fiind de peste 400% faţă de 2016. Este urmată de categoria de electrocasnice mari cu o creştere de 300% şi electrocasnicele mici -> 200%.

Acestora li se adaugă categoriile de parfumuri şi auto care au înregistrat în prima jumătate a anului 2016 creşteri de peste 200%.

Per total, creşterea pe primele 7 luni este de 45% atât ca număr de facturi, cât şi ca valoare.

Pe site-ul www.cel.ro intră lunar aproape 3 milioane de vizitatori, cam de 3 ori traficul dintr-un mall. Accesările de pe mobil au crescut cu peste 40% faţă de anul trecut ajungând să reprezinte în luna august 45% din traficul de pe CEL.ro.

CEL.ro

CEL.ro, cel mai mare magazin online din România cu acţionariat integral românesc, a raportat la prima estimare a vânzărilor din T1 2016 o creştere cu peste 40% a vânzărilor faţă de T1 2015. Magazinul online a înregistrat în anul 2015 vânzari de 40 milioane EUR, are un portofoliu de peste 100.000 de produse şi are peste 1.000.000 de comenzi procesate până în prezent.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *