Comerțul online românesc bate record după record

Cifra de afaceri din e-commerce-ul românesc a crescut susţinut în ultimii ani, de la 1,68 miliarde de lei în 2011, la 5,47 miliarde de lei în 2015, potrivit datelor financiare analizate de KeysFin. 

Cea mai semnificativă evoluţie a fost marcată între 2014 şi 2015, când business-ul din acest sector a avansat cu peste 2 miliarde de lei.

românesc

Creşterea afacerilor a venit pe fondul dezvoltării spectaculoase a serviciilor de comerţ online, asigurate în prezent de peste 5.300 de firme, cu peste 2600 mai multe decât în urmă cu 5 ani.

Statisticile KeysFin arată că, pe fondul creşterii interesului românilor pentru produsele şi serviciile vândute pe internet, profitablitatea sectorului a avansat de la 47,4 milioane lei în 2011 la 233,7 milioane lei în 2015, iar pentru 2016 se preconizează o ţintă de peste 300 milioane de lei.

2016 se anunţă a fi cel mai bun an din istoria business-ului online din România. Un argument de actualitate îl reprezintă rezultatele spectaculoase din campania Black Friday 2016 care a dovedit că online-ul românesc a ajuns la un nivel de fenomen naţional. Nu neapărat reducerile cât volumul spectaculos al vânzărilor a dovedit că românii sunt tot mai interesaţi de vânzările din aşa-numitele mall-uri virtuale”, au explicat analiştii de la KeysFin.

românesc

Pentru retailerul online eMag, de exemplu, Black Friday 2016 a adus încasări record, de 300 de milioane de lei. Într-o singură zi, pe 18 noiembrie, compania a vândut peste 1,1 milioane de produse online.

Procesatorul de plăţi PayU a anunţat, în context, că ediția Black Friday de anul acesta, desfășurată în zilele 18-20 noiembrie, a generat 188.000 tranzacții online în valoare totală de 113,3 mil lei, cu 67% mai mult decât ediția de anul trecut. S-a ajuns până la 500 de tranzacții pe minut, de două ori mai multe față de nivelul maxim de anul trecut.

Cea mai mare tranzacţie a fost de 143.000 lei, comandă venită din Ungaria, iar valoarea medie a coşului de cumpărături a fost de 602 lei, cu 6% mai mare față de Black Friday 2015.

Piaţa comerţului electronic românesc s-a dezvoltat spectaculos în ultimii ani, numărul firmelor care oferă astfel de servicii dublându-se într-un interval foarte scurt, arată datele KeysFin. Cel mai important jucător din piaţă, potrivit datelor financiare din 2015, depuse la Ministerul Finanţelor, este compania Dante International SA, cu afaceri de 1,7 miliarde de lei în 2015.

În top 10 – cei mai importanţi jucători din e-comerţul românesc, urmează, în ordinea cifrelor de afaceri: Fashion Days Shopping SRL (221 mil. lei), Studio Moderna SRL (188 milioane lei), PayPoint Services SRL (188 milioane lei), Corsar Online SRL (173mil.lei) şi PC Garage SRL (166 milioane lei).

În clasament s-au mai situat, în ordine, Payzone SA (155 milioane lei), Teamnet Business Services (130 milioane lei), Euronet Services SRL (88 milioane lei) şi Elefant Online S.A. (78 milioane lei).

Aceste companii administrează câteva dintre cele mai populare mall-uri online, de la eMag la Fashion Days, PC Garage sau Elefant.ro, portaluri care, prin investiţiile masive în promovarea serviciilor online, au crescut gradul de încredere al românilor în comerţul pe internet”, explică analiştii KeysFin.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *