Cifre record de Paște: cumpărăturile online au determinat o creștere de 47% a livrărilor Urgent Cargus

Urgent Cargus, una dintre cele mai mari companii de curierat din România, se așteaptă la o creștere generală a volumelor de 15% pentru luna aprilie, comparativ cu luna februarie, determinată de sărbătorile pascale și de contextul crizei COVID-19.

Urgent Cargus

Vârful a fost înregistrat în perioada dinainte și imediat următoare Paștelui, depășind cu 47% media lunii februarie. Această rată de creștere confirmă totodată și tendința evidentă a consumatorilor de migrare către cumpărăturile online, o tendință care a fost puternic stimulată de criza COVID-19.

În acest context, comerțul electronic se menține pe un trend ascendent, lunile martie-aprilie fiind caracterizate de rezultate deosebite în rândul livrărilor din acest sector. În primele trei săptămâni ale lunii aprilie, Urgent Cargus a înregistrat o creștere de 27% a volumelor generate de cumpărăturile online, față de aceeași perioadă a lunii februarie. În data de 21 aprilie, aproape 80% din livrările operate de cei 5.000 de profesioniști în curierat Urgent Cargus, anagajați si subcontractori, au aparținut segmentului e-commerce.

Contextul recent a produs schimbări semnificative în ceea ce privește dimensiunea și structura volumelor gestionate de Urgent Cargus. Închiderea multor puncte de comerț offline a determinat un avânt în cumpărăturile online. Cu toate acestea, incertitudinea generată de contextul COVID-19 a determinat consumatorii să se concentreze pe sectoarele IT&C, Home&Deco și FMCG, reducând în același timp interesul pentru alte segmente”, a declarat Jaroslaw Sliwa, CEO Urgent Cargus.

Printre cele mai afectate industrii de criza generată de COVID-19 se numără cea de Fashion, cu o rată de contracție de 24%, Teleshopping (-29%) și Auto, care a înregistrat o scădere de 16%. În paralel, industriile care se bucură de o creștere importantă sunt: IT&C – creștere de 22%, Home&Deco (+17%), precum și industria bunurilor de larg consum – volumele înregistrând o creștere de 15%.

Evoluția situației a determinat Urgent Cargus să ia măsuri specifice pentru a putea acomoda volumele crescute și măsurile de siguranță necesare procesului de livrare.

„Urmăm cu strictețe standardele puse în aplicare de autorități, în timp ce căutăm să luăm măsuri suplimentare pentru a ne proteja personalul și clienții, inclusiv izolarea echipelor de curierat una de cealaltă, pentru a reduce riscul de infecții în masă. Înțelegem că aceste măsuri ar putea duce la un anumit disconfort în rândul clienților, însă suntem de părere că siguranța trebuie să fie întotdeauna prioritatea noastră. Ținând cont de nivelul crescut al cumpărăturilor online, am efectuat livrări inclusiv vineri, 17 aprilie și sâmbătă, 18 aprilie, iar de 1 mai vom funcționa după program de livrare normal”, a încheiat Jaroslaw Sliwa, CEO Urgent Cargus.

Mai mult, în luna martie, Urgent Cargus a lansat și serviciul de livrare cu contact redus, care permite livrarea coletelor către destinatari fără schimb de documente sau semnătură fizică de primire. Astfel, soluția înlătură din procesul de livrare etapa confirmării de primire a coletului prin semnătură de către destinatar, eliminând contactul direct dintre curier și client

Urgent Cargus

Urgent Cargus este una dintre cele mai mari companii de curierat din România, cu o experiență de aprope 30 ani în domeniu. Echipa Urgent Cargus numără în prezent peste 5.000 de angajați și colaboratori care asigură servicii de curierat către clienți persoane fizice și companii, printr-o rețea națională de 73 de centre de sortare și depozite, 68 de agenții „Urgent Cargus Ship & Go” în toată țara și o flotă de peste 2.600 de vehicule de curierat.

Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 469 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » E-commerce » Cifre record de Paște: cumpărăturile online au determinat o creștere de 47% a livrărilor Urgent Cargus
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.