eMAG Black Friday, record de vânzări la start: în primele 30 de minute, clienții au făcut comenzi de 259 milioane lei

Cel mai mare eveniment de shopping din an, eMAg Black Friday, a început la ora 07:15, cu un interes la cote maxime: numărul de vizite a depășit cu 20% startul anului trecut. Consumatorii au comandat intens încă din primele secunde produse-vedetă aflate la cele mai bune prețuri din an, precum litieră automată pentru pisici, aspiratoare, pompe de sân și produse pentru casă, dar și pachete surpriză Mystery Box, cu o valoare totală de 259 milioane de lei. Primele produse cu stocuri epuizate au fost biletele NIBIRU, televizor LG LED, pachet 5 carduri cadou Freshful în valoare totală de 500 Lei.

emag

În total, în primele 30 de minute de la startul evenimentului, clienții au comandat 817.000 produse. Astfel, evenimentul continuă să-și consolideze poziția drept cel mai bun moment din an în care oamenii beneficiază de prețuri unice la produse utile zi de zi, la gadgeturi și tehnologie, dar și la experiențe diverse, dar și interesul pentru polițele RCA este de patru ori mai mare decât la ediția de anul trecut, o creștere susținută de plata în rate.

„Cea de-a 16-a ediție Black Friday a început cu un nou record de vânzări în prima jumătate de oră, cu 14% peste anul trecut. Clienții au la dispoziție cea mai bogată ofertă din istoria evenimentului Black Friday, cu peste 1,8 milioane de produse la cel mai mic preț din an, inclusiv noile abonamente Genius. Am consolidat anul acesta și serviciile de plată flexibilă, astfel încât cumpărătorii pot accesa eMAG Wallet și se pot bucura de plata în până la 12 rate cu dobândă 0, accesând o linie de credit de 10.000 de lei direct în cont, instant, simplu și rapid, a declarat Tudor Manea, CEO Grup eMAG.

Cifrele primelor 30 de minute ale celei de-a 16-a ediții de Black Friday

  • Vânzări de 259 milioane de lei
  • Peste 817.000 produse comandate în prima jumătate de oră
  • 86,8% dintre comenzi au fost plătite cu cardul
  • Minutul de aur: la 19 minute de la start, vânzări de 22,7 milioane lei cu 38% mai mult comparativ cu anul trecut
  • Secunda de aur: 2.376 produse comandate, dublu față de anul trecut

Produsele-vedetă vândute în primele 30 de minute

Clienții s-au concentrat în prima jumătate de oră si pe achiziția experiențelor și produselor speciale. Astfel, pe eMAG s-au vândut în doar 30 de minute:

  • 12 automobile
  • 10.858 bilete la festivalurile Beach Please!, Nibiru, Nostalgia, SummerWell
  • 2.300 g de aur
  • 40 de tone de cafea
  • 4 milioane de capsule pentru mașina de spălat vase
  • 101 de nopți de cazare
  • 14.266 kg carne de porc și mezeluri
  • 2008 de abonamente de servicii medicale
  • 1 apartament în valoare de 198.000 de euro, redus de la 208.000 mii euro

Pentru prima dată în istoria evenimentului au fost introduse pachetele tematice Mystery Box, în care clienții se pot bucura de produse curatoriate din diverse categorii, iar selecția se poate face pe baza unui produs deja dezvăluit.

Topul celor mai populare categorii în primele 30 de minute

  • Cosmetice, suplimente și înfrumusețare: 243.597 produse
  • Băuturi, băcănie, petshop și curățenie: 217.483 produse
  • Jucării și articole pentru copii: 59.460 produse
  • Laptopuri, IT, birotică, papetărie și cărți: 19.712 produse
  • TV, audio-video și gaming: 18.897 produse
  • Telefoane, tablete, wearables și căști: 31.596 produse
  • Electrocasnice mici: 37.077 produse
  • Electrocasnice mari: 26.682 produse
  • Fashion și sport: 18.117 produse
  • Mobilă și casă: 39.837 produse

Noile abonemente Genius, la prețuri speciale

În oferta eMAG Black Friday din 2026, noile abonamente Genius beneficiază de prețuri speciale. Astfel, Genius Light va fi disponibil la 34,99 lei/an, redus de la 69,99 lei/an. Genius Premium poate fi achiziționat pentru 119,99 lei/an, redus de la 199,99 lei/an, iar Genius Elite este disponibil la 499,99 lei/an, redus de la 699,99 lei/an.

eMAG  

Înființată în 2001, eMAG este un pionier al sectorului de comerț online care s-a dezvoltat în România, Ungaria și Bulgaria cu obiectivul de a ajuta clienții din întreaga regiune să economisească timp și bani. Cu o gamă de produse în continuă creștere pe care le pune la dispoziția clienților împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții din România ai platformei beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, servicii flexibile de plată din contul eMAG Wallet și abonamentul cu livrare gratuită Genius peste un anumit prag în cinci aplicații de comerț electronic (eMAG, Fashion Days, Freshful, Glovo și Flip).

Cu ajutorul eMAG Marketplace, antreprenorii români care vând pe platformă au la dispoziție o serie de programe și instrumente care îi ajută să își scaleze business-ul în Europa Centrală și de Est: Fulfilment by eMAG, Genius easybox, eMAG Ads sau campaniile desfășurate pe platformă sunt doar câteva dintre acestea.


Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele Electronice, Electrocasnice, IT&C și Multimedia.

Abonaţi-vă la newsletter aici: www.electroretail.ro/newsletter

Publicația ElectroRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *