evoMAG introduce în site o nouă categorie de produse în portofoliu, Birotică, și estimează vânzări cu 10% mai mari, în luna septembrie, față de perioada similară a anului anterior, odată cu începerea școlii și terminarea concediilor.
Cea mai aglomerată perioadă a anului
Estimarea de creștere a vânzărilor în luna septembrie respectă planning-ul evoMAG de la începutul anului, iar campaniile de reduceri (Back to School și Back to Office) deschid cea mai aglomerată perioadă a anului, septembrie – decembrie.
„Intrăm în forță în cea mai aglomerată perioadă a anului pentru retail, cu o campanie de vânzări dedicată reînceperii școlilor. Back to School 2023 aduce în oferta evoMAG o nouă categorie, cu un potențial fantastic în online, Birotică, și listează cea mai mare gamă de produse specifice cu discounturi și alte tipuri de oferte”, spune Mihai Pătrașcu, CEO evoMAG.
Noua categorie vizează și segmentul de clienți corporate, care reprezintă 20% din totalul clienților evoMAG. Deși accesată în această perioadă mai mult de clienții persoane fizice, prin prisma pregătirii copiilor pentru școală, categoria Birotică a fost lansată în urma cererii clienților corporate, în mod particular, și va fi dezvoltată cu produse pentru uz personal și profesional. Sub umbrela Birotică, evoMAG listează deja câteva sute de produse din categorii specifice.
Față de anul trecut, bugetul mediu de cumpărături alocat de clienții evoMAG în această lună va fi cu circa 10% mai mare, depășind 1.800 de lei.
Telefoanele mobile, laptopurile și imprimantele vor fi vedetele lunii septembrie.
În mod specific, în campaniile de vânzări care preced reînceperea școlilor, sunt achiziționate volume ridicate de produse pentru productivitate și uz office, cu o valoare mai mare, care, față de produsele specifice verii (aparate de aer condiționat, răcire, de uz extern), costă mai mult cu până la 20% per unitate.
Anul acesta, cele mai căutate laptopuri, spre exemplu, sunt listate la prețuri de până la 2.000 de lei. În timp ce, telefoanele mobile cu cele mai bune vânzări au specificații de ultimă generație – prețul nefiind aici principalul criteriu.
evoMAG
evoMAG este una dintre cele mai importante companii din industria de comerț electronic din România. Magazinul online comercializează zeci de mii de produse din domeniile IT&C, electrocasnice, sport & fitness (printre care și trotinete și accesorii pentru trotinete) și pentru casă și grădină, iar acum 3 ani a deschis primul service pentru trotinete electrice, devenind primul magazin online din România care oferă un astfel de serviciu.
evoMAG.ro este vizitat zilnic de peste 60.000 de persoane, iar peste 80% dintre clienți ar recomanda magazinul pentru calitatea serviciilor oferite.
evoMAG a fost fondată de Mihai Pătrașcu, care ocupă, în continuare, poziția de director general. Compania a atras recent o investiție de 2 milioane de euro de la Catalyst România, una dintre cele mai importante firme de capital de risc axate pe tehnologie din România, în demersul de a susține dezvoltarea accelerată a companiei. Investiția atrasă este prima de anvergură pentru evoMAG și confirmă parcursul bun al companiei în cei 17 ani de existență în piața de eCommerce din România, validează și sprijină strategia de dezvoltare pe termen lung a magazinului online.
Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele Electronice, Electrocasnice, IT&C și Multimedia.
Abonaţi-vă la newsletter aici: www.electroretail.ro/newsletter
Publicația ElectroRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
