Fashion Days anunță cea mai mare campanie Black Friday

Fashion Days, cea mai mare destinație de fashion din Europa Centrală și de Est, își anunță participarea la Black Friday cu discounturi totale în valoare de 9,6 milioane de euro la 500.000 de produse de la peste 1.000 de branduri internaționale de top. Campania Fashion Days de Black Friday va începe vineri 21 noiembrie, la ora 00:00, şi se va derula timp de trei zile până pe 23 noiembrie inclusiv.

5years-infographic-Romania

Fashion Days va derula anul acesta cea mai mare campanie Black Friday de până acum. Compania va oferi celor peste 6 milioane de clienți din Europa discounturi care ajung până la 90% la sute de mii de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii atât pentru bărbați, cât și pentru femei sau copii. În ofertă se vor regăsi branduri renumite și apreciate la nivel internațional precum: Calvin Klein, United Colors of Benetton, Just Cavalli, Esprit, Pepe Jeans, Guess, Nike, Triumph, Puma, Converse, Ray Ban, Love Moschino, Only, Vero Moda, Desigual, Jack&Jones, Timberland, Napapijri și multe altele.

Pentru a răspunde cu promptitudine comenzilor clienţilor, compania va suplimenta personalul din depozit şi anunţă un termen de livrare de maximum 5 zile. Mai mult, anticipând un trafic de cel puțin 10 ori mai mare pe durata campaniei, compania a crescut performanța platformei online și va monitoriza sistemele 24 de ore din 24 pentru ca utilizatorii să nu întâmpine nicio problemă în accesarea magazinului.

Campania Fashion Days de Black Friday din 2013 s-a bucurat de succes. În acest an așteptările sunt mai mari, având în vedere triplarea stocurilor de produse fata de anul trecut dar si interesul crescut din partea românilor pentru cumpărăturile online. În 2013, cei mai activi cumpărători au fost femeile în proporție de 63% și doar 37% bărbați. Pentru 2014, Fashion Days si-a propus să echilibreze procentele și va avea oferte speciale și pentru bărbați la îmbrăcăminte și pantofi sport, ceasuri și accesorii. În 2013, categoria cea mai populară a fost cea de pantofi cu 17.237 de perechi achiziționate în cele trei zile dedicate evenimentului.

Fashion Days anunță cu ocazia Black Friday 2014 și aplicația pentru Android, întregind astfel portofoliul care cuprinde acum aplicațiile pentru iPhone și pentru iPad. Cu patru ore înainte de începerea oficială a Black Friday, utilizatorii de aplicații vor avea acces la anumite oferte și vor putea fi primii care profită de ele. Cu noua lansare compania își consolidează prezența pe dispozitivele mobile și vine în întâmpinarea cerintelor clienților care și-au dorit aplicația pentru dispozitivele lor cu Android. În prezent, 31% din vânzări sunt înregistrate prin dispozitive mobile. Odată cu lansarea noii aplicații, compania estimează o creștere și mai mare a vânzărilor prin acest canal.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 477 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » E-commerce » Fashion Days anunță cea mai mare campanie Black Friday

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.