Zalando, lider în Europa pe segmentul platformelor online de modă, se lansează în România în 2022

Zalando, lider în Europa pe segmentul platformelor online de modă și lifestyle, își propune să devină principala destinație la care consumatorii să apeleze pentru cumpărături de modă.

Zalando

Compania urmează să se extindă în opt noi piețe europene: Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia în 2021; Ungaria și România în 2022. În 2020, numărul clienților Zalando a crescut cu 25%, ajungând la 38,7 milioane.

După un an solid din punct de vedere financiar pentru companie, Zalando își propune să crească valoarea brută a mărfurilor (GMV) la peste 30 de miliarde de euro până în 2025. De asemenea, pe termen lung, compania intenționează să acopere peste 10% din piața de modă la nivel european, care în prezent se ridică la o valoare de 450 de miliarde de euro.

În 2020, Zalando a atins o valoare brută a mărfurilor de 10,7% miliarde de euro și o creștere anuală de 30,4%. Creșterea s-a datorat numărului crescut de noi clienți și performanței programului pentru parteneriate. Pentru aceeași perioadă, veniturile companiei au crescut cu 23,1% până la 8 miliarde de euro. Totodată, Zalando a înregistrat un indicator EBIT de 420,8 milioane de euro, corespunzător unei marje de 5,3%.

Compania a început în forță anul 2021 și a înregistrat în primul trimestru o creștere de 50% a valorii brute a mărfurilor. În 2021, Zalando își propune să crească acest indicator cu 27 – 32% până la 13,6 – 14,1 miliarde de euro. Veniturile vor urmări creșterea GMV ca urmare a dezvoltării continue a platformei, cu o creștere de 24 – 29%, respectiv 9,9 – 10,3 miliarde de euro. Zalando va continua să investească în infrastructura logistică și platforma tehnologică și planifică cheltuieli de capital de 350 – 400 de milioane de euro în 2021.

Robert Gentz, Co-CEO Zalando, a declarat: „2020 a fost un an complet diferit de alții. Ne-am concentrat întreaga atenție asupra viziunii noastre pe termen lung – aceea de a deveni «The Starting Point for Fashion» (trad. Punctul de Plecare pentru Modă). În anii următori, atenția noastră se va îndrepta către creștere și investiții pe termen lung.”

Zalando este parte integrantă a strategiei digitale pentru branduri de modă, retaileri și magazine. În al patrulea trimestru al anului 2020, programul de parteneriat al Zalando a generat 24% din valoarea brută a mărfurilor din magazinul de modă Zalando. 

Până la finalul anului 2020, peste 2400 de magazine au fost integrate în platforma Zalando prin programul Connected Retail.  Programul continuă să se dezvolte într-un ritm accelerat și în acest an, doar până la finalul lunii februarie înregistrându-se pe platformă peste 3400 de magazine.

„Creșterea Connected Retails evidențiază valoarea pe care combinarea offline-ului cu online-ul o poate furniza comercianților. Industria s-a confruntat cu numeroase provocări anul trecut și am constatat că pe platformă ni s-au alăturat mai mulți parteneri ca oricând. Ne dedicăm în continuare misiunii de a fi parte a soluției și de a acorda tot sprijinul necesar partenerilor care sunt în căutare de modalități de a-și transforma afacerea online.”, declară David Schneider, Co-CEO Zalando.

SUSTENABILITATEA ESTE UN PILON CHEIE PENTRU A DEVENI PUNCTUL PRINCIPAL DE PLECARE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE MODA

La un an după anunțarea strategiei de sustenabilitate do.MORE, Zalando a făcut progrese semnificative spre a deveni o platformă sustenabilă de modă, cu impact pozitiv asupra oamenilor și planetei. Compania și-a redus emisiile de gaze de seră cu 64% începând cu anul 2017 și își desfășoară toate operațiunile bazându-se 100% pe energie regenerabilă. În 2020, vânzarea de produse sustenabile a reprezentat 16% din valoarea brută a mărfurilor, o creștere cu 9% față de 2019. Prin urmare, Zalando își actualizează obiectivul privind creșterea numărului de produse sustenabile și își propune să ajungă la 25% din valoarea brută a mărfurilor (de la obiectivul inițial de 20%) până în 2023. Toate detaliile cu privire la progresul înregistrat pot fi găsite în primul Raport Anual de Sustenabilitate al companiei.

Rubin Ritter, Co-CEO Zalando, declară: „Avem oportunitatea și responsabilitatea de a ne valorifica prezența și poziția în domeniul în care activăm prin a genera schimbări pozitive în industria modei. Dacă ne dorim să devenim «The Starting Point for Fashion» (trad. Punctul de Plecare pentru Modă) și să câștigăm inimile consumatorilor, trebuie să fim parte a soluției privind provocările legate de sustenabilitate cu care ne confruntăm cu toții.” 

Zalando

Zalando este lider european pe segmentul platformelor online de modă și lifestyle. Fondată în Berlin în 2008, compania oferă toată gama de articole de modă unui număr de 38 de milioane de clienți activi din 17 piețe. Platforma pune la dispoziția consumatorilor articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii și produse de îngrijire, ale unor branduri internaționale, de la nume celebre în toată lumea până la mărci locale. Zalando este o destinație unică de modă și o sursă de inspirație, inovație și interacțiune. Fiind cea mai la modă companie de tehnologie din Europa, Zalando își îndreaptă eforturile spre a găsi soluții digitale în fiecare aspect ce ține de modă și pentru toți participanții din povestea Zalando, clienți și parteneri. Scopul nostru este să devenim The Starting Point for Fashion și o platformă sustenabilă cu impact pozitiv asupra oamenilor și planetei.

Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 477 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » E-commerce » Zalando, lider în Europa pe segmentul platformelor online de modă, se lansează în România în 2022
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.