Flanco are un nou director de logistică

Cu o experiență de peste 20 de ani în logistică și supply chain, Laura Simion s-a alăturat echipei Flanco Retail începând de luna aceasta, în poziția de Director de logistică. Anterior, Laura a ocupat timp de zece ani funcția de Regional Supply Chain Manager Europe pentru LC Waikiki.

flanco

Laura are o experiență vastă atât în domeniu, cât și în postura de lider de departament. Timp de 18 ani a avut roluri locale, dar și regionale, în managementul aprovizionării și al logisticii, astfel că expertiza sa bogată și relevantă va contribui la îmbunătățirea experienței omni-channel a clienților noștri, precum și la continuarea dezvoltării unei relații de încredere, ajutor și respect reciproc cu aceștia. Ne bucurăm să o avem în echipă și să valorificăm cunoștințele sale, mai cu seamă în acest moment de expansiune pe piețele externe – Ungaria și Bulgaria în prezent, Polonia, Germania, Cehia în viitorul apropiat, dar și de diversificare a gamei de produse disponibile pe flanco.ro și de dezvoltare a serviciilor oferite clienților noștri., spune Dragoș Sîrbu, CEO Flanco. 

Experiența profesională a Laurei Simion

Înainte de a conduce activitățile regionale de logistică ale companiei LC Waikiki, Laura Simion a ocupat diverse roluri de management în același sector, pentru companiile Electrolux, Alison Hayes și NCH România. De asemenea, fiind pasionată de domeniul logisticii și al supply chain managementului, este de 16 ani membră a Asociatiei Române de Logistică (ARILOG). Între 2007 si 2017 a avut patru mandate de vicepreședinte în boardul Asociației, cu roluri diverse, de la activități de marketing și organizare de evenimente, la reprezentarea asociației în relația cu studenții și cu mediul academic.

Mă bucur să încep un nou capitol al drumului meu profesional alături de un brand românesc de tradiție, cu o echipă numeroasă și pasionată, într-un context economic extrem de provocator și exigent. Integrarea și armonizarea experiențelor online/offline, comunicarea reală cu clientul și câștigarea încrederii acestuia sunt mize importante în retailul electro-IT, indiferent de țara despre care vorbim, iar noul rol îmi va permite să construiesc în această direcție.”, spune Laura Simion.

Laura Simion a absolvit Facultatea de Finanțe, Bănci și Burse de Valori din cadrul ASE, ulterior urmând un master în Project Management, în cadrul Facultății de Management, dar și un EMBA, obținând în 2018 o diplomă de la Maastricht School of Management. Programul de Executive MBA de la MSM este numărul 1 în Olanda și numărul 5 în lume, potrivit clasamentului CEO Magazine – Global MBA Ranking, din 2021.

De asemenea, din 2012 este unul din cei 8 membri ai Consiliului Consultativ al Facultății de Business și Turism din cadrul ASE Bucuresti, o entitate organizațională externă, independentă și pro-activă, având ca scop ghidarea, promovarea, consilierea și sprijinirea facultății în eforturile de a-și îndeplini misiunea.

Flanco

Flanco este cel mai dinamic retailer autohton de produse IT&C, electronice și electrocasnice. Cu un număr de peste 1.500 de angajați, compania deţine o rețea de 154 de magazine, aflate în cele mai importante zone comerciale din 111 orașe ale României.

Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

De două ori pe săptămână, puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa piața electro-IT, telecom, tehnologie și eCommerce.

Abonaţi-vă gratuit la newsletterul publicației ElectroRetail.ro!

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 482 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Flanco are un nou director de logistică
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.