Flanco deschide două magazine în incinta galeriilor Kaufland

Flanco Retail, compania românească prezentă pe piața autohtonă din 1994, continuă parteneriatul cu Kaufland România, lansând două magazine noi în Gheorgheni și Orăștie, ambele în incinta galeriilor Kaufland.

Flanco

După succesul pe care l-a avut primul shop-in-shop comun deschis de Flanco Retail & Kaufland România, retailer-ul continuă colaborarea și își extinde rețeaua de magazine și în cadrul galeriilor Kaufland din țară. Astfel, în luna septembrie au fost deschise două magazine, unul în Gheorgheni, județul Harghita și unul în Orăștie, județul Hunedoara. Aceste deschideri fac parte din planul de extindere pe care Flanco îl are în vedere încă din anul 2019.

Nu ne-am dezis nicio clipă de la planul nostru de a ne extinde rețeaua de magazine, cu scopul de a fi alături de clienții noștri din orașele mici și medii, chiar dacă acest proces a fost îngreunat de starea de urgență și de pandemie. Astfel, de la finalul anului 2019 și până în prezent, am deschis un număr de 8 magazine, cele din Gheorgheni și Orăștie fiind parte integrantă a colaborării noastre cu Kaufland România”, a declarat Dragoș Sîrbu, CEO Flanco.

Cele două magazine au o suprafață de peste 150 m2 și o gamă de produse selectate din rândul celor mai bine vândute electronice și electrocasnice, din fiecare categorie, la nivel național. De asemenea, clienții magazinelor din Orăștie și Gheorgheni beneficiază, temporar, de o reducere suplimentară de 15% față de orice campanie națională de reduceri.

Site-ul flanco.ro este conectat deja cu cele două magazine, astfel încât clienții pot comanda orice produs de pe site, iar acesta li se poate livra în magazine. Pentru a avea acces la cele mai performante și noi tehnologii pe care le comercializează Flanco, clienții au posibilitatea de a solicita un credit de consum, care poate fi accesat pe loc, în magazin, în 15 rate, fără dobândă.

Magazinele de dimensiuni reduse, cum sunt cele din galeriile Kaufland din Gheorgheni și Orăștie, oferă beneficii de confort, dar pot, aparent, crea și limitări în privința gamei de produse disponibile. Când ai un spațiu de raft limitat, ce produse alegi? Strategia noastră a fost aceea de a face o pre-selecție pentru clienții noștri, de a le propune numai produse de calitate, multe best seller-uri în categoriile lor. Iar tot ce nu e în magazin, poate fi comandat cu livrare în magazin, de pe flanco.ro.”, explică Cătălin Croitoru, Director Achiziții la Flanco. 

Flanco

Flanco este cel mai dinamic retailer autohton de produse IT&C, electronice și electrocasnice. Cu un număr de peste 1.500 de angajați, compania deţine o rețea de 156 de magazine, aflate în cele mai importante zone comerciale din 116 orașe ale României.

Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 465 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Flanco deschide două magazine în incinta galeriilor Kaufland
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.