În 2013 a crescut cererea de servicii de date și TV, iar trendul va continua și în 2014

  • de

În 2013 a crescut cererea de pachete de date mobile, precum și cererea de servicii de televiziune, disponibile atât pe TV cât și pe terminalele inteligente, potrivit EuroGsm.  Oficialii companiei estimează că tendința va continua și în 2014, pe fondul creșterii ratei de penetrare a tabletelor și smartphone-urilor.

Zoltan Halmai, director comercial EuroGsmAnul trecut a continuat trendul ascendent al cererii de pachete integrate, care conțin minute în rețea și naționale, servicii de date și smartphone-uri sau tablete la prețuri speciale. Estimăm creșterea consumului de date și în acest an, odată cu cea a numărului utilizatorilor de device-uri inteligente”, a declarat Zoltan Halmai, director comercial EuroGsm.

O tendință interesantă este creșterea cererii de pachete cu tablete la prețuri preferențiale, alături de serviciile de date și televiziune, în special în rândul părinților, aceștia achiziționându-le pentru a servi drept un mediu-suport în educația celor mici.

Un nou serviciu disponibil în oferta comercială EuroGsm, începând cu iulie 2013, care va înregistra o creștere și în 2014 va fi cel de televiziune, datorită conținutului multumedia oferit pe mai multe tipuri de ecrane, de la TV până la smartphone sau tabletă.

„Referitor la pachetele achiziționate în zonele rurale, sunt preferate în special serviciile de bază de tipul voce sau TV, în timp ce în localitățile urbane predomină cererea pentru abonamente care includ un trafic de date nelimitat, asociate în general cu servicii de voce și televiziune mai complexe”, a adăugat Zoltan Halmai.

Pe segmentul cartelelor preplătite, reprezentantul EuroGsm a menționat că sumele medii de achiziție pentru smartphone-uri si tablete sunt în stagnare, pe fondul unei competiții puternice între jucătorii din piață. În cazul abonamentelor însă, bugetul diferă în funcție de pachetul preferat de către clienți. Datorită diversității serviciilor și a beneficiilor, clienții pot achiziționa smartphone-uri și tablete chiar și la 0 euro.

Pentru perioada următoare, estimăm o ușoară creștere a bugetului mediu de achiziție pentru servicii telecom, bazată pe completarea serviciilor de voce cu opțiuni de date și televiziune”, a încheiat Zoltan Halmai.

 

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *