Miele deschide cel de-al patrulea showroom propriu, în Timișoara

Miele, compania numărul unu în producția de echipamente electrocasnice premium la nivel mondial, a deschis, astăzi, cel mai nou showroom propriu din România.

MieleAmplasat în inima Timișoarei, la doi pași de Piața Operei, Miele Point se întinde pe o suprafață de 170 metri pătrați, investiția totală ridicându-se la 150.000 mii de euro. Spațiul păstrează specificul unic al showroom-urilor Miele, care le permite vizitatorilor experiențe hands-on cu toate produsele din portofoliu.

De asemenea, clienții vor putea descoperi întreaga linie de echipamente și accesorii Miele, de la detergenți pentru mașini de spălat rufe și vase, aspiratoare, frigidere, hote și până la sisteme de călcat, espressoare freestanding și chiar cafeaua marcă proprie Miele.

„Timișoara a fost alegerea ideală pentru amplasarea celui mai nou showroom Miele. Echipamentele noastre sunt comercializate și prin intermediul resellerilor din oraș, dar strategia noastră de extindere vizează oferirea de experiențe autentice Miele, care pot fi obținute doar prin astfel de magazine proprii. Am ajuns la al treilea showroom de tip Point, dar nu ne vom opri aici, planul pe termen lung este de a ne consolida brandul în România, iar asta înseamnă deschiderea de noi reprezentanțe, în regiunile cele mai importante ale țării”, spune Loredana Butnaru, directorul Miele România.

Noul showroom Miele este deschis pe Bulevardul Republicii 2 din Timișoara și se alătură, astfel, celor două magazine exclusive din Capitală și celui din Constanța, inaugurat anul trecut. Echipamentele Miele mai pot fi descoperite și într-o serie de magazine deschise în regim de franciză în alte cinci orașe din țară: Sibiu, Târgu Mureș, Deva, Brașov și Cluj Napoca. În plus, alte peste 70 de magazine specializate în mobilier high-class și rețele independente de electroIT oferă doar electrocasnicele din portofoliul Miele.

Miele

Miele este cel mai mare producător mondial de echipamente electrocasnice premium, precum aparatură de gătit, de coacere și de gătit cu aburi, produse de refrigerare, aparate de cafea, mașini de spălat vase și produse de îngrijire pentru haine și pardoseli. Aceastei linii de produse i se adaugă mașinile de spălat vase, mașinile de spălat rufe și uscătoarele pentru uz comercial, precum și aparatura de spălare-dezinfectare și sterilizare a instrumentelor destinate utilizării în activitățile medicale și de laborator (Miele Professional).

Compania Miele, fondată în 1899, are opt filiale de producție în Germania și câte o filială în fiecare dintre țările următoare: Austria, Cehia, China și România. Cifra de afaceri a companiei în anul 2016/17 a crescut la aproximativ 3,93 miliarde de euro, cu 70% vânzări în afara Germaniei. Miele este reprezentată prin filiale proprii și de importatori în aproape 100 de țări. Compania Miele se află în proprietatea celei de-a patra generație a familiei fondatoare, are o forță de muncă de aproximativ 19.500 de persoane, cu 10.900 de angajaţi în Germania. Sediul companiei se află în Gütersloh / Westphalia, Germania.

Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email? Alătură-te celor 477 de cititori fideli:

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Miele deschide cel de-al patrulea showroom propriu, în Timișoara
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *