Bolt testează o nouă categorie numită Bolt Ski, care le permite pasagerilor să călătorească cu echipamentul de ski și snowboard. Aceasta este disponibilă celor care au ca destinație sau punct de preluare stațiunea Poiana Brașov.
„De multe ori, drumul către munte este atât de aglomerat, încât ajungem să petrecem mai mult timp în trafic decât pe pârtie, așa că – la cererea utilizatorilor noștri – am introdus o categorie nouă pentru turiștii care aleg să schieze pe pârtiile din Poiana Brașov. Aceștia pot comanda o cursă prin Bolt Ski dacă ajung în stațiune cu echipamentul de ski și snowboard. În plus, șoferii parteneri care optează să intre în această categorie beneficiază de versatilitate și de un venit suplimentar. Prin Bolt Ski, preluăm noi grija condusului și a parcării, pentru ca utilizatorii noștri să se bucure de mai mult timp pentru activitățile care contează.” a declarat Adrian Zodie, Senior Operations Manager, Bolt România.
În categoria Bolt Ski pot călători cel mult doi pasageri cu echipament de ski și snowboard. Compania recomandă utilizatorilor să curețe echipamentul de zăpadă și să se asigure că acesta este fixat corespunzător pe suportul auto. De asemenea, aceștia pot transporta placa de snowboard sau schiurile acoperite de o husă protectoare, pentru depozitarea în portbagaj, iar dacă au cerințe specifice cu privire la echipament, pot notifica șoferul în legătură cu acestea.
Noua categorie este disponibilă pe toată durata sezonului de ski. Bolt Ski contribuie la o călătorie mai simplă și mai eficientă cu echipamentul dedicat sporturilor de iarnă, oferind mai multă versatilitate și beneficii atât utilizatorilor, cât și șoferilor parteneri.
Bolt
Bolt este super aplicația europeană cu misiunea de a reda orașele oamenilor, nu mașinilor.
Aplicația are peste 150 de milioane de utilizatori în peste 45 de țări și peste 500 de orașe din Europa și Africa. Compania urmărește să accelereze tranziția de la mașinile personale la mobilitatea partajată, oferind alternative mai bune pentru fiecare domeniu de utilizare, inclusiv transport la cerere, mașini și trotinete electrice închiriate, livrare de mâncare și de produse alimentare și nealimentare.
Compania este prezentă în România cu serviciile de transport la cerere, de închiriere de trotinete electrice, de livrare de mâncare (Bolt Food), livrare de produse alimentare și nealimentare (Bolt Market) și cu divizia de software development, care deservește toate subsidiarele din Europa ale companiei. Compania este lider de piață în România, compania activând în peste 25 de orașe, extinzându-și continuu oferta de servicii și acoperirea națională.
Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele Electronice, Electrocasnice, IT&C și Multimedia.
Abonaţi-vă la newsletter aici: www.electroretail.ro/newsletter
Publicația ElectroRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
