Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Japan Industrial Partners, Inc a preluat Toshiba Corporation

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Japan Industrial Partners, Inc  a preluat Toshiba Corporation.

toshiba

Japan Industrial Partners, Inc. (JIP) nu are filiale în România, dar a realizat vânzări pe teritoriul țării prin intermediul companiilor sau a fondurilor din portofoliu.

Nici Toshiba Corporation, Japonia, nu are filială în România, dar a realizat vânzări pe teritoriul țării prin intermediul mai multor firme.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa din România sau pe o parte substanţială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

În luna martie 2023, Toshiba Corporation a acceptat oferta de 15.2 miliarde de dolari pentru a fi cumpărată de către Japan Industrial Partners, conform Reuters. Iar potrivit datelor Refinitiv, aceasta ar fi a treia cea mai mare tranzacție de fuziuni și achiziții la nivel global din acest an. Încă din 2015, compania Toshiba a luat parte la multe scandaluri contabile, a avut pierderi mari și a fost pe punctul de a fi radiată, conform Reuters. Consecințele acestora au dus la reorganizarea strategică și la propunerea de cumpărare a companiei. Toshiba a început un proces de licitație în urmă cu un an, primind opt propuneri de cumpărare și două oferte pentru alianțe de capital.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naționale de concurenţă, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.

Japan Industrial Partners

Japan Industrial Partners, fondată în 2002, este o firmă de capital privat din Tokyo, specializată în oportunități de investiții de tipul carve-out. Firma dezvoltă afacerile de capital privat pentru a contribui la reorganizarea corporativă și restructurarea companiilor japoneze. Firma se concentrează pe afaceri din sectorul alimentar, distribuție și servicii, concentrându-se pe industria de producție.

Toshiba Corporation

Toshiba Corporation este un brand japonez recunoscut și un producător de calculatoare și aparate electronice din Tokyo. Toshiba produce o varietate mare de produse pentru consumatori și pentru afaceri, respectiv televizoare, laptop-uri, imprimante, copiatoare, produse de iluminat, echipamente medicale, sisteme de supraveghere și produse electronice industriale.


Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele Electronice, Electrocasnice, IT&C și Multimedia.

Abonaţi-vă la newsletter aici: www.electroretail.ro/newsletter

Publicația ElectroRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *