Ca urmare a parteneriatului cu Deutsche Telekom, COSMOTE România oferă clienților săi trafic de date netarifat, în cadrul aplicației joyn powered by COSMOTE, o aplicație mobilă de mesaje pentru chat (între două persoane sau în cadrul unui grup), schimb și distribuire de fișiere (video, audio, imagini, localizare, contacte) și apeluri video între utilizatorii aplicației.
joyn powered by COSMOTE, dezvoltată de compania de comunicații cloud Jibe Mobile, este disponibilă pentru toti clienții COSMOTE România, abonați sau utilizatori de cartelă preplătită, și, promoțional, aceștia beneficiază de trafic de date netarifat în aplicație.
joyn este o interfață de comunicare cu consumatorii pentru primele servicii de tip Rich Communication ale GSMA (GSM Association, asociația care reprezintă interesele operatorilor de telefonie mobilă din întreaga lume).
„Trăim în epoca în care transmiterea mesajelor instant este o nevoie foarte importantă. Noutățile sunt împărtășite imediat, oamenii arată prietenilor și familiei, în timp real, locurile speciale vizitate în timpul unei călătorii, surprind cele mai importante evenimente prin poze, filmări sau apeluri video. COSMOTE România este încântată să ofere clienților săi un nou tip de comunicare nelimitată. Astfel, aplicația joyn powered by COSMOTE va conecta și mai mult clienții noștri, prin intermediul chat-ului în timp real, al apelurilor video sau al transferului de fișiere, fără costuri suplimentare”, a declarat Mathias Hanel, Director Executiv Comercial – Segmentul Rezidențial, Romtelecom și COSMOTE România.
Pentru că mesajele transmise prin joyn powered by COSMOTE sunt criptate, utilizatorii pot comunica în siguranță, indiferent dacă folosesc pachetul de date mobile sau o conexiune Wi-Fi. De asemenea, o altă funcționalitate a aplicației este apelarea video, care oferă utilizatorului posibilitatea de a participa activ la momentele speciale ale interlocutorului și de a vedea lumea prin ochii celuilalt, în timpul conversației.
În perioada promoțională, valabilă între 30 iunie și 15 iulie 2014, toți clienții COSMOTE România, noi și existenți, abonați sau utilizatori prepaid, ce utilizează un smartphone (cu sistem de operare Android 2.3+ sau iOS 7.0+), au posibilitatea de a utiliza gratuit joyn powered by COSMOTE. Traficul generat de aplicație nu va consuma din cel inclus în planul tarifar sau extraopțiunea clientului și nici nu va genera costuri adiționale.
joyn powered by COSMOTE poate fi descărcată de utilizatorii Android din Google Play și, respectiv, de utilizatorii iOS din App Store.
Mai multe detalii sunt disponibile pe www.cosmote.ro/joyn.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.