Depozitul Cargus din Târgu Mureș are o nouă locație, într-o facilitate cu o suprafață dublă și cu o capacitate de sortare mai mare cu 40%

Cargus, unul dintre liderii pieței de servicii de curierat din România, anunță relocarea depozitului său din Târgu Mureș într-o nouă facilitate, modernă și extinsă. Această mutare face parte din strategia companiei de a-și îmbunătăți și extinde capacitățile operaționale, pentru a răspunde volumelor în creștere.

cargus

Compania noastră face eforturi considerabile în vederea optimizării fluxurilor logistice, iar relocarea depozitului din Târgu Mureș, un nou hub pentru zona Ardealului, este pasul următor în consolidarea strategiei Cargus. Având în vedere volumele în creștere, un depozit mai mare și mai modern era o necesitate, planurile noastre fiind orientate către eficientizarea operațională”, a declarat Nelu Gheorghiță, Chief Operations Officer Cargus.

Noul depozit, situat într-o zonă strategică a județului Mureș, se întinde pe o suprafață de peste 4.500 de metri pătrați, dublă față de cea a locației anterioare. Pe lângă spațiile generoase de depozitare, noua facilitate include birouri, locuri de parcare și oferă o infrastructură modernă care susține fluxul crescut de activitate.

Capacitate cu 40% mai ridicată și tehnologie de ultimă generație

Noul depozit este echipat cu tehnologie avansată, incluzând un sistem de recântărire și de sortare automatizat. Aceste soluții tehnologice inovatoare vor contribui semnificativ la eficientizarea proceselor operaționale, atât în ceea ce privește recepția (inbound), cât și livrarea (outbound) coletelor. Capacitatea de sortare s-a îmbunătățit cu 40% față de locația anterioară, ajungând la 1.700 de colete procesate/oră.

De menționat că relocarea va permite extinderea ferestrei operaționale cu 1,5 ore, oferind mai mult timp pentru gestionarea coletelor. În plus, în etapa de outbound, noua facilitate va duce la consolidarea procesului de sortare în cuști direcționale multiple, contribuind astfel la degrevarea altor facilități, inclusiv a hub-ului Cargus din Brașov, dar și la îmbunătățirea întregului flux operațional.

Echipă dedicată pentru Târgu Mureș

Depozitul din Târgu Mureș va fi deservit de o echipă de 75 de angajați, incluzând funcții de management, curieri, sortatori, agenți financiari și alte roluri esențiale. În funcție de cerințele operaționale, până la 70 de curieri vor putea deservi această locație, asigurând servicii rapide și de înaltă calitate pentru întreaga zonă a județului Mureș.

Noua facilitate va consolida eficiența operațională și capacitatea de a răspunde rapid nevoilor în creștere ale clienților Cargus. Această investiție în infrastructură subliniază angajamentul companiei de a rămâne un partener de încredere, care oferă soluții logistice moderne și sustenabile.

Cargus

Cu o experiență de peste 30 de ani, Cargus este prima companie de curierat de pe piața din România. În prezent, compania are peste 3.000 de angajați și colaboratori, oferind o gamă largă de servicii de curierat: livrare la adresă, dar și în afara locuinței, prin rețeaua națională de parteneri SHIP & GO, care oferă clienților posibilitatea de a ridica sau trimite colete din peste 2.000 de puncte din întreaga țară, puncte partenere sau lockere.

Cargus deține 5 centre naționale de sortare, 2 depozite gateway și 36 de depozite în toată țara. În plus, Cargus operează un centru logistic în Polonia pentru servicii de curierat internațional.

Mai mult, în 2022, Cargus a fost premiat în cadrul Courier & Postal Services Business Awards for Excellence, organizat de GOVNET România pentru cea mai impresionantă evoluție a business-ului și cea mai bună aplicație web pentru servicii de livrare.

În 2021, Cargus a achiziționat QeOPS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de e-fulfillment și soluții logistice personalizate din România, completându-și serviciile oferite clienților.

De la începutul anului 2019, Cargus face parte din Fondul de Investiții Mid Europa Partners, unul dintre cei mai activi investitori din România.


Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele Electronice, Electrocasnice, IT&C și Multimedia.

Abonaţi-vă la newsletter aici: www.electroretail.ro/newsletter

Publicația ElectroRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Depositphotos
Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *