Kaspersky Lab: „a crescut numărul de infracțiuni care implică Bitcoin”

Potrivit studiului „Ameninţările financiare în 2013” realizat de Kaspersky Lab, programele malware de tip financiar care vizează Bitcoin au devenit extrem de populare în 2013. Numărul de atacuri care au ca ţintă moneda criptată a crescut de peste 2,5 ori şi au fost contabilizate 8,3 milioane de incidente.

internetMoneda virtuală Bitcoin a fost creată special pentru a face posibile plăţile online anonime şi a devenit extrem de populară în ultimii ani. La începutul anului 2013, cursul de schimb pentru Bitcoin era de 13,6 $. În luna decembrie, cursul ajungea deja la un nivel record, depăşind 1,200 $. Pe parcursul anului au avut loc mai multe scăderi, dar începând cu luna aprilie 2013, prețul unei singure monede virtuale nu a scăzut sub 80 dolari. Acest lucru a atras, în mod inevitabil, atenţia infractorilor.

În plus, Bitcoin este adesea o pradă ușoară pentru infractorii cibernetici: în cazul în care utilizatorii fac stocuri de Bitcoin pe computerele lor într-o formă necriptată, atacatorii trebuie doar să fure fişierul-portofel pentru a obține informații cu privire la „monedele” stocate și pentru a accesa contul victimei.

Pentru cercetarea Kaspersky Lab au fost selectate mai mult de 30 de mostre de malware financiar. Nouă dintre acestea erau programe concepute pentru a fura moneda criptată. Cele nouă au reprezentat 29% din numărul total de atacuri cibernetice financiare lansate folosind aplicații malware.

Instrumentele folosite de infractorii cibernetici pentru a fura Bitcoin pot fi împărțite în două categorii. Prima categorie include programe create pentru a fura fișierele-portofel. Aplicațiile din cea de-a doua categorie sunt proiectate pentru a instala programe pentru generarea de Bitcoin („mining”), pe un computer infectat. Hoții de portofele Bitcoin au efectuat de două ori mai multe atacuri în 2013, însă instrumentele pentru „mining” s-au dezvoltat mai rapid.

Pentru a utiliza în siguranță monede criptate, experții Kaspersky Lab recomandă stocarea fișierelor de tip portofel într-un mediu criptat. Pentru depozitarea pe termen lung, utilizatorul poate face un transfer către un portofel dedicat și să noteze detaliile pe hârtie. De asemenea, este necesar să utilizeze o soluţie de protecție de încredere pentru computer împotriva programelor malware, folosind un produs fiabil pentru menţinerea siguranţei pe internet.

Utilizatorii individuali pot beneficia de Kaspersky Internet Security, o soluție de securitate care, pe lângă setul curpinzător de tehnologii de protecție, include tehnologia Safe Money, care protejează datele de utilizator în timpul sesiunilor de banking și de plată online.

Foto

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 477 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » soft » Kaspersky Lab: „a crescut numărul de infracțiuni care implică Bitcoin”
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.