Mastercard a anunțat un nou val de investiții strategice în Europa, menite să consolideze reziliența, securitatea cibernetică, guvernanța și competitivitatea regiunii. Aceste măsuri includ crearea a trei noi centre de date Mastercard, o extindere majoră a inițiativelor de securitate cibernetică și noi programe de sprijin pentru milioane de întreprinderi mici europene – întărind astfel angajamentul pe termen lung al Mastercard de a susține economia digitală a Europei.
Anunțul vine la mai bine de două decenii după fuziunea Mastercard cu Europay International, în 2002 – un moment de referință ce a coincis cu introducerea monedei Euro și a contribuit la modelarea viitorului plăților, comerțului și călătoriilor pe continent.
Mastercard este profund integrată în fibra economică a Europei de decenii. În 2002, s-a contopit cu Europay International, într-un moment în care 12 țări adoptau moneda euro — o mișcare care a facilitat o conectare mai strânsă și mai multă coeziune în întreaga Europă. Împreună, aceste evoluții au modelat viitorul plăților, al comerțului și al călătoriilor pe întreg continentul.
Sunt peste 900 de milioane de carduri Mastercard în circulație în Europa, emise în parteneriat cu rețeaua lor solidă de bănci europene și fintech-uri, în fiecare dintre cele 27 de state membre ale UE și dincolo de ele. Mastercard face ca tranzacțiile de zi cu zi să fie fluide pentru persoane, afaceri și guverne. Numai în al doilea trimestru al acestui an, activitatea de pe cardurile Mastercard în Europa a depășit 800 de miliarde de euro.
Europa găzduiește peste 9.000 de angajați Mastercard, de la sediul lor din Waterloo, Belgia, până la hub-ul nostru tehnologic din Dublin și laboratoarele de inovație din Amsterdam, Madrid și Stockholm, precum și în aproape 30 de birouri de pe întreg continentul.
Inovație în plăți, pornită din Europa
Europa este motorul companiei de inovație. De la tehnologia chip + PIN până la plățile contactless, multe dintre inovațiile lor au fost dezvoltate aici, înainte de a fi puse la dispoziția lumii, iar Europa conduce adoptarea: aproape nouă din zece tranzacții cu cardul fizic sunt acum contactless. Europa a fost prima regiune care s-a angajat să pună capăt introducerii manuale a datelor cardului în mediul online până în 2030 — și sunt aproape la jumătatea drumului.
Angajamentul Mastercard față de Europa
Echipele companiei pun pe primul loc nevoile Europei. Pe măsură ce pășesc în al doilea sfert al secolului al XXI-lea, Mastercard lansează măsuri de referință pentru a susține reziliența, securitatea, guvernanța și competitivitatea Europei:
1. Asigurarea rezilienței Europei
De fiecare dată când cineva plătește cu Mastercard, are încrederea că îl va funcționa corect și că beneficieză de securitate și protecții pentru consumator – pentru magazin, vacanțe, medicamente și multe altele.
De aceea, Mastercard transformă infrastructura tehnologică, facilitând localizarea infrastructurii de plată pentru a crea o rețea distribuită și durabilă care poate funcționa oriunde. Asta înseamnă infrastructură permanent activă, vulnerabilitate redusă și reziliență sporită la evenimente naturale sau geopolitice.
Ca parte a acestei schimbări, va deschide trei noi centre de date Mastercard în Franța, pentru a crește capacitatea de a deservi mai bine clienții din Europa și nu numai — reprezentând o investiție de aproximativ 250 de milioane de euro. Aceste centre vin în completarea celor peste o duzină de centre de date pe care le operăm deja în Europa, pentru a asigura suport continuu și securitate pentru clienți.
Și când apar incidente inevitabile — de exemplu, dacă conectivitatea unui comerciant sau bancă devine indisponibilă — pot redirecționa tranzacțiile pentru a evita perturbările geografice și putem prelua rolul altor participanți pentru a asigura continuitatea tranzacțiilor.
2. Asigurarea viitorului Europei
Securitatea și încrederea sunt moneda economiei digitale. Din 2018, a investit peste 9 miliarde de euro în inovarea cibersecurității la nivel global și au sute de profesioniști în securitate cibernetică în Europa, inclusiv un grup special în Ucraina, care întărește reziliența regională. Tocmai au sărbătorit 10 ani de la lansarea uneia dintre tehnologiile noastre bazate pe inteligență artificială, serviciu care a prevenit aproape 9 miliarde de euro în fraude între 2018 și 2024 doar în Europa, protejând băncile ca un al doilea strat de apărare.
Dar amenințările evoluează. De aceea, anul trecut a deschis Centrul European de Reziliență Cibernetică Mastercard în Belgia — primul din afara Americii de Nord la momentul respectiv — pentru a stimula colaborarea și schimbul de informații. Săptămâna aceasta, Mastercard s-a alăturat Programului de Parteneriat pentru Securitate Cibernetică al Agenției Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA), întărind astfel angajamentul pentru colaborare public-privată și reziliență în Europa.
Mastercard colaborează cu Europol pentru combaterea fraudei cu date de card și contribuie la exercițiul de apărare cibernetică „Locked Shields” al NATO. Odată cu includerea Recorded Future în structura Mastercard, capacitățile lor de inteligență în materie de amenințări pentru protecția Europei sunt mai puternice ca niciodată.
3. Prioritizarea guvernanței europene
Nevoile Europei sunt unice. Ca sistem de plăți sistemic important în UE, își asumă responsabilitățile în mod serios și poartă acest titlu cu onoare.
Comapnia este guvernată de un consiliu european independent, care asigură obiectivitate și imparțialitate.
Uniunea Europeană a stabilit standardul global pentru confidențialitatea și protecția datelor prin GDPR — standarde pe care le-am susținut în faza de elaborare și pe care le-am îmbrățișat și aplicat în întreaga lume. Au fost printre primii care au semnat Pactul UE pentru Inteligență Artificială, demonstrând angajamentul față de valorile europene și inteligența artificială centrată pe om.
Compania a elaborat și implementat Reguli Corporative Legale (Binding Corporate Rules), aprobate de autoritățile europene de protecție a datelor, confirmând că respectă cele mai ridicate standarde de confidențialitate și GDPR pentru datele europene, oriunde ar merge ele.
Acest angajament i-a condus la crearea Truata împreună cu un alt lider în tehnologie, formând primul „data trust” european — un efort important pentru a permite inovația pe măsură ce aceste standarde prindeau viață.
Colaborează, de asemenea, cu guvernele UE, industria, societatea civilă și mediul academic pentru a promova gândirea privind chestiunile digitale noi și pentru a partaja cele mai bune practici în domeniul securității cibernetice, tehnologiilor care sporesc confidențialitatea, precum și inteligenței artificiale responsabile.
Toate acestea se bazează pe eforturile lor continue de a dezvolta sisteme mai rezistente la computere cuantice (quantum resistant) și „quantum proof”, pe măsură ce se pregătesc pentru tehnologiile viitoare.
În cele din urmă, Mastercard Europe SA, entitatea juridică înregistrată în Belgia, contractează exclusiv sub legislația europeană — asigurând responsabilitate completă față de părțile interesate din UE și alinierea la valorile UE. De aceea, cadrul lor de guvernanță a primit o evaluare „remarcabilă” din partea unei entități independente agreate de Banca Națională a Belgiei — timp de trei ani consecutivi.
4. Impulsionarea competitivității Europei
În ultimii 5 ani, prin Centrul pentru Creștere Incluzivă (Center for Inclusive Growth), Mastercard a sprijinit mai mult de 4,6 milioane de întreprinderi mici din Europa să se digitalizeze. Fondul Mastercard Strive Innovation, în valoare de 4,5 milioane de euro, lansat anul trecut, a finanțat peste 10 startup-uri europene care dezvoltă soluții pentru întreprinderile mici.
Astăzi se angajează să lanseaze un program gratuit de educație în domeniul securității cibernetice pentru peste 10 milioane de IMM-uri europene, pe lângă crearea unui program far (lighthouse) în Belgia care să accelereze inovația startup-urilor.
Privind spre viitor
Europa are tot ce îi trebuie pentru a reuși în economia globală, și Mastercard este angajată să fie un partener esențial. Munca lor cu guverne, organizații, afaceri și consumatori cultivă reziliență, întărește securitatea digitală și stimulează creșterea — toate susținute de încrederea și protecțiile pe care europenii s-au așteptat să le primească de la noi în ultimul sfert de secol.
Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele Electronice, Electrocasnice, IT&C și Multimedia.
Abonaţi-vă la newsletter aici: www.electroretail.ro/newsletter
Publicația ElectroRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.


