Orange Romania anunță lansarea SCUT (Securitate Cibernetică Unificată în Telecomunicații), o companie specializată în securitate cibernetică, menită să răspundă provocărilor generate de creșterea amenințărilor informatice asupra companiilor și infrastructurilor critice.
În contextul în care, în 2024, sectoare cheie precum energia, administrația locală și centrală sau industria IT&C au fost frecvent vizate de atacuri cibernetice, SCUT reprezintă un răspuns de reziliență, care își propune să protejeze companiile împotriva amenințărilor tot mai sofisticate. SCUT asigură protecția integrală a afacerilor printr-o abordare unificată a securității cibernetice, oferind vizibilitate și control asupra tuturor componentelor critice ale organizației. Serviciile companiei sunt susținute de tehnologii inovatoare, inclusiv soluții bazate pe inteligență artificială, care permit identificarea comportamentelor anormale sau a riscurilor pentru afaceri.
SCUT este o entitate independentă, în care Orange Romania este acționar principal, această investiție fiind parte din strategia sa de consolidare a rezilienței digitale la nivel național. Compania furnizează un serviciu de protecție unificată, care oferă o viziune completă și modulară asupra infrastructurilor clienților, multiple straturi de protecție și un răspuns coordonat la incidente – creând astfel un adevărat „SCUT de protecție cibernetică”.
Această capacitate este susținută de o echipă de elită cu peste 20 de ani de experiență în domeniul securității cibernetice, dar și de expertiza globală a Orange Cyberdefense, partener strategic al SCUT cu zeci de ani de experiență în securizarea infrastructurilor critice din toata lumea. Astfel, noua companie beneficiază de know-how-ul și resursele unui grup activ în peste 160 de țări, cu 18 Centre Operaționale de Securitate (SOC) și peste 250 de cercetători și analiști.
În cadrul noii companii a fost numit CEO Mădălin Dumitru, cu o experiență globală de peste 28 de ani în domeniul securității cibernetice și fondator al uneia dintre cele mai recunoscute companii românești de cybersecurity. Mădălin aduce viziunea unificată a unui „cyber-dome” – un scut cibernetic care protejează datele pe tot parcursul lor, de la creare, la transfer și până la stocare. Prin acest model, SCUT devine un pionier pe piața din România, oferind clienților nu doar servicii de securitate, ci un parteneriat strategic pentru consolidarea protecției cibernetice.
Valentin Popa, Chief Technology Officer al SCUT, aduce o experiență de peste 20 de ani în securitate cibernetică, telecom și software la nivel global. De-a lungul carierei, a creat centre de excelență în securitate cibernetică, concentrate pe monitorizarea, detecția și răspunsul la incidente, precum și pe ingineria și arhitectura soluțiilor IT de securitate. Expertiza sa asigură o fundație tehnologică solidă, capabilă să livreze clienților cele mai avansate soluții de protecție.
Prin parteneriatul strategic cu Orange Cyberdefense, SCUT oferă soluții avansate companiilor din toate industriile, inclusiv cele critice, precum finanțe-bănci, producție, sănătate sau energie. Astfel, clienții beneficiază nu doar de protecție tehnologică, ci și de un partener de încredere pe termen lung.
„SCUT oferă companiilor vizibilitate completă asupra întregului spațiu cibernetic organizațional, asigurând protecție proactivă și monitorizarea continuă a tuturor punctelor de acces și autentificare. Companiile nu își mai pot permite să fie reactive. SCUT oferă protecție totală și control complet asupra riscurilor digitale, susținute de specialiști cu expertiză vastă, precum și acces la resurse de top, datorită parteneriatului strategic cu Orange Cyberdefense pe piața din România”, declară Mădălin Dumitru, expert cybersecurity și CEO SCUT.
Orange Romania
Orange Romania face parte din Grupul Orange, unul dintre cei mai mari operatori de telecomunicații la nivel mondial, conectând sute de milioane de clienți din întreaga lume. Orange conectează 1 din 2 români și oferă o gamă largă de soluții de comunicare pentru clienții rezidențiali și companii – de la servicii de conectivitate de bază până la pachete complete de telefonie mobilă, internet fix, TV și soluții IT&C complexe prin Orange Business. De la intrarea sa pe piața locală, Orange a realizat investiții de 4,7 miliarde de euro în România.
Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele Electronice, Electrocasnice, IT&C și Multimedia.
Abonaţi-vă la newsletter aici: www.electroretail.ro/newsletter
Publicația ElectroRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
