Divizia B2B din cadrul Orange România devine Orange Business Services

Începând de astăzi, divizia B2B din cadrul Orange România va folosi brandul Orange Business Services (OBS) pentru serviciile IT&C, marcând prima asociere de acest tip cu liderul global în dezvoltarea de soluții de business bazate pe tehnologie.

Orange Business Services este reprezentată în România de către divizia de business a Orange România și va permite companiilor mari, IMM-urilor și autorităților publice să își transforme organizațiile prin utilizarea tehnologiei și a informațiilor digitale.

Prin această schimbare, clienții companii vor avea acces la noi tehnologii și la inovațiile Orange Business Services în domenii precum rețele de comunicații inteligente, internetul lucrurilor conectate (IoT), cloud computing, securitate cibernetică, data analytics, machine learning și inteligență artificială. Noi servicii au fost deja adăugate în portofoliul local și sunt în curs de implementare de către clienți din industria bancară, cea de retail sau agri-business:

  • SD-WAN – soluție care permite unificarea rețelelor IT existente și optimizarea alocării resurselor de date, în mod dinamic, conform cerințelor aplicațiilor de business
  • Flux Vision – platformă de analiză a datelor care oferă informații asupra mobilității diferitelor segmente de populație pentru a optimiza comunicarea cu clienții și a crea campanii de geo-marketing specifice
  • Flexible Engine – soluție care permite o analiză predictivă a seturilor mari de date prin intermediul algoritmilor de machine learning

Tehnologiile, serviciile și parteneriatele Orange Business Services sunt integrate într-un ecosistem construit în jurul datelor, ca resursă esențială de dezvoltare a companiilor mari și mici deopotrivă. Conceptul care unifică toate etapele prin care informațiile digitale devin resurse de business se numește “Data Journey” și include colectarea datelor, transportul acestora prin rețele fixe și mobile, stocarea în cloud, procesarea și analiza informațiilor, precum și utilizarea acestora de către managerii și angajații companiei, într-un mediu securizat împotriva oricăror amenințări cibernetice.

Ne bucurăm să aducem pe piața din România brandul Orange Business Services și să continuăm să contribuim astfel la creșterea comunității locale de afaceri. Această asociere ne oferă acces la inovațiile și soluțiile create în centrele de cercetare și dezvoltare globale ale Orange Business Services, pe care le vom integra local și le vom implementa cu experiența de peste 20 de ani în transformarea digitală a companiilor din România. Soluțiile noastre răspund nevoilor tuturor companiilor, indiferent de dimensiunea afacerii sau de industria din care acestea fac partea declarat Florin Popa, Business to Business Director în cardul Orange România.

Orange România

Orange este lider de piaţă în România cu 10.693.300 de clienţi şi venituri de 265 milioane de euro la final de martie 2019. Orange România oferă o gamă extinsă de soluţii de comunicaţii clienţilor săi, atât utilizatori individuali, cât şi companii, de la servicii de bază până la servicii complete de voce, date fixe şi mobile, precum şi servicii TV.

Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 469 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » Divizia B2B din cadrul Orange România devine Orange Business Services
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.