Revolut lansează o nouă versiune a aplicației

Revolut anunță lansarea unei noi versiuni a aplicației, cel mai recent pas în misiunea de a deveni o platformă financiară globală.

Revolut

Cu lansarea noii versiuni 7.0 Revolut reimaginează și redefinește ceea ce poate face pentru clienții din întreaga lume.

Principala schimbare de design s-a axat pe crearea unei aplicații cu ajutorul căreia clienții își pot gestiona toate finanțele ușor și în siguranță, în fiecare zi. Noua experiență este mai intuitivă, cu o structură care împarte într-un mod simplu rezolvarea nevoilor financiare zilnice în două secțiuni: Acasă și Bunăstare.

Fintech-ul cu creștere rapidă Revolut a pornit la drum cu misiunea de a face călătoriile în străinătate de 10 ori mai convenabile și accesibile pentru toți utilizatorii și a extins ulterior portofoliul inițial de servicii oferite, investind în produse și experiențe care aduc o valoare adăugată din ce în ce mai mare celor 12 milioane de utilizatori.

Acasă

Noua versiune a aplicației îi ajută și mai mult pe utilizatori să se încadreze în bugetul disponibil, având o pagină principală ”Acasă” pentru conturile lor Revolut și conturile conectate prin open banking, cu acces facil la funcțiile de bugetare și analitice.

Bunăstare

Noua secțiune ”Bunăstare” aduce împreună tranzacționarea de acțiuni, criptomonede, bunuri și pușculițe digitale pentru a-i ajuta pe utilizatori să economisească, să investească și să își gestioneze banii cu ușurință, printr-o simplă apăsare de buton.

Clienții pot economisi fără efort în pușculițele lor digitale destinate economiilor, sau pot pune bani deoparte împreună cu alți utilizatori în pușculițele digitale de grup. Revolut a făcut investițiile mai accesibile, oferind utilizatorilor acces la trazacționarea de acțiuni la companii globale, criptomonede și bunuri, totul începând de la o investiție minimă de 1 dolar.

Recompense

În următoarele luni Revolut va lansa noi produse pe mai multe piețe, pentru a-i ajuta pe utilizatori să obțină mai mult cu banii lor. Acestea includ ”Recompense”, o selecție de reduceri și cashback la comercianți importanți pentru a ajuta utilizatorii să economisească bani, precum și o experiență personalizată și produse care vor ajuta utilizatorii să își gestioneze mai bine abonamentele la diferite tipuri de servicii. Între timp, clienții își pot actualiza aplicația Revolut la cea mai nouă versiune pentru a explora noua experiență.

Revolut

Revolut transformă modul în care ne raportăm la bani. Fiind o platformă financiară inovatoare, le oferă utilizatorilor puterea de a cheltui, investi și transfera bani fără comisioane ascunse. De la lansarea din Marea Britanie din 2015, Revolut a evoluat de la începuturile sale ca un produs de schimb valutar, adăugând în permanență noi funcționalități printre care se numără tranzacționarea de acțiuni fără comisioane, donații, pușculițe digitale de grup, funcționalități de control al bugetelor și schimb de criptomonede..

Având sediul în Londra și o echipă de peste 2000 de oameni în 23 de orașe, Revolut este astăzi una dintre cele mai mari comunități fintech din lume, cu peste 12 milioane de utilizatori în întreaga lume. Revolut a procesat până în prezent peste 1 miliard de tranzacții în valoare totală de peste 100 miliarde de dolari.

Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 465 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » Revolut lansează o nouă versiune a aplicației
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.