Signify își extinde portofoliul de produse de iluminat cu radiații ultraviolete

Signify, lider mondial în domeniul iluminatului, își mărește capacitatea de producție și își extinde portofoliul de produse cu radiații UVC.

SignifyCompania își utilizează cei 35 de ani de expertiză în iluminatul cu UVC pentru a răspunde cererii în creștere pentru echipamente de dezinfectare a aerului și suprafețelor.

Prin aceste măsuri, Signify contribuie la siguranța membrilor societății, aflate în proces de adaptare la o nouă normalitate. Iluminatul cu radiații UVC reprezintă o metodă eficientă de dezinfectare, fapt validat recent de cercetările desfășurate de un laborator de testare de la Universitatea Boston, care demonstrează că expunerea la o sursă de lumină UV distruge virusul COVID-19 în câteva secunde. Aceste rezultate sunt cruciale în contextul actual, când organizațiile se află în căutarea unor metode care să le permită reluarea activității în condiții de siguranță.

Noua gamă de dispozitive Signify cu UVC include corpuri de iluminat și cabine, cu o aplicabilitate variată.

Am lansat 12 categorii de dispozitive de iluminat cu UVC, concepute special pentru dezinfecția aerului, obiectelor și suprafețelor. Aceste produse se adresează mai multor segmente de consumatori – de la birouri, școli, săli de sport, magazine, depozite, până la mijloace de transport în comun”, a declarat Harsh Chitale, directorul Diviziei de Soluții Digitale Signify.

SignifyO parte din noua serie de produse este destinată dezinfectării în profunzime a suprafețelor din birouri, școli, toalete. Acestea sunt echipate cu senzori și comenzi care asigură funcționarea dispozitivelor numai în absența oamenilor și animalelor. Alte produse includ corpuri de iluminat cu UVC mobile și independente, care pot fi transportate pentru igienizarea camerelor de hotel sau a spațiilor publice, precum trenurile sau autobuzele.

Pentru sterilizarea obiectelor, Signify prezintă o gamă de cabine cu UVC, ușor și rapid de folosit. Aceste echipamente sunt destinate birourilor și sediilor instituționale, având capacitatea de a dezinfecta în doar câteva secunde obiecte precum ecusoanele, telefoanele, laptopuri, genți sau portofele. Mai mult, pot fi utilizate în magazine pentru igienizarea articolelor probate, returnate sau chiar a ochelarilor.

Signify achiziționează activele companiei olandeze Germicidal Lamps & Applications (GLA), expert în sectorul echipamentelor de iluminat pentru dezinfecția aerului și a suprafețelor, completându-și astfel oferta de produse.

Activele și cunoștințele preluate de la GLA ne vor ajuta să accelerăm planul de dezvoltare a unor sisteme de dezinfectare cu radiații UVC. Intenționăm să facem aceste echipamente disponibile la nivel global cât mai curând”, a declarat Paul Peeters, directorul Diviziei de Soluții Digitale Signify Europe.

Corpurile de iluminat specializate în dezinfecția aerului pot fi utilizate chiar și atunci când există oameni prezenți în încăpere, fiind echipate cu protecție, cât și instalate la o înălțime care împiedică expunerea la sursa de lumină cu UVC. Datorită circulației naturale, tot aerul din spațiile închise ajunge să fie dezinfectat prin iradierea cu UVC, fiind în felul acesta potrivit pentru utilizarea în școli, birouri, săli de sport, centre comerciale și zone intens circulate.

Signify este lider în sectorul lămpilor UVC și s-a aflat în fruntea tehnologiei UV timp de 35 de ani, cu un istoric de soluții inovative. Dispozitivele Signify cu UVC sunt proiectate, instalate și utilizate în conformitate cu instrucțiuni specifice de siguranță și fabricate în urma unor procese industriale atent controlate.

Signify

Signify (Euronext: LIGHT) este lider global în domeniul iluminatului pentru piaţa profesională şi de consum şi al iluminatului care utilizează Internetul Lucrurilor. Produsele noastre marca Philips, sistemele de iluminat conectat Interact şi serviciile de date aduc valoare de business și transformă viețile oamenilor în case, clădiri de birouri și spații publice. Cu vânzări de peste 6.2 miliarde de EUR în 2018, avem o echipă de aproximativ 38,000 de angajați în peste 70 de țări şi exploatăm potenţialul extraordinar al luminii pentru a îmbunătăţi vieţile oamenilor. Compania noastră a fost desemnată Liderul Industriei în Indicele de Sustenabilitate Dow Jones pentru al treilea an consecutiv.

Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 467 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » Signify își extinde portofoliul de produse de iluminat cu radiații ultraviolete
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.