Urbanizarea și extinderea orașelor din România, prin construirea de noi locuințe, blocuri și complexuri rezidențiale, dar și prin apariția de noi centre comerciale în zone unde anterior nu existau, au dus la creșterea distanței pe care oamenii trebuie să o parcurgă pentru a ajunge la centrele comerciale. Drept urmare, timpul petrecut în trafic pentru a ajunge la mall a crescut în 2024 comparativ cu 2023, conform unui studiu realizat de Brand Management.
Pe măsură ce orașele se extind, crește și populația, și deși distanțele sunt mai mari, numărul vizitelor la mall continuă și el să crească, lucru valabil și pentru timpul petrecut în centrele comerciale. Acest lucru contrastează cu ce se întâmplă în unele state europene, precum Germania, Spania și Italia, unde zona centrelor comerciale începe chiar să scadă din nou, deoarece hipermarketurile mari și centrele mici, în mare parte învechite, sunt abandonate sau reutilizate.
Creșterea timpului petrecut în mall
„Creșterea timpului petrecut în mall sugerează o schimbare în comportamentul consumatorilor, care își alocă tot mai mult timp pentru a explora diverse opțiuni, a se bucura de activități recreative sau a participa la evenimente organizate acolo. Urbanizarea și expansiunea rețelelor de mall-uri au creat un mediu propice pentru dezvoltarea brandurilor. În acest context, modificările în comportamentul consumatorilor, precum creșterea frecvenței și duratei vizitelor în centrele comerciale, transformă publicitatea indoor într-o unealtă crucială pentru atingerea obiectivelor de marketing. Sinergia dintre urbanizare, retail și publicitate deschide noi orizonturi pentru dezvoltarea afacerilor, iar un potențial substanțial îl reprezintă centrele comerciale, altele decât mall-urile, segment care este așteptat să crească în perioada următoare„, a declarat Georgian Drăghici, director comercial al Brand Management.
Studiul realizat la începutul acestui an de Brand Management, liderul pieței de indoor advertising din România, a evidențiat schimbări semnificative în comportamentul de transport al românilor în drum spre mall-uri. Dacă în aprilie 2023, drumul până la mall dura în medie 28 de minute, în mai 2024, acest indicator a crescut cu 39%, ajungând la 39 de minute. De asemenea, timpul petrecut în mall a crescut cu peste 9%, de la 130 de minute la 142 de minute. Acest lucru poate fi explicat, dincolo de multiplele lucrări la infrastructura rutieră, și prin faptul că în prima jumătate a acestui an au crescut atât înmatriculările de mașini second-hand (+22,7%), dar și cele de mașini (+12%).
Mijloacele de transport pentru a ajunge în mall
Așa se explică și faptul că, în ceea ce privește mijloacele de transport preferate pentru deplasarea către mall, numărul celor care aleg mașina (personală, de serviciu sau împrumutată) a crescut semnificativ. În 2023, procentul acestora era de 45%, iar în mai 2024 a ajuns la 58%. Transportul în comun este pe locul secund, cu 23%, în scădere de la 29% în aprilie 2023, urmat de mersul pe jos (16%, în scădere de la 21% în 2023). Bărbații preferă cel mai mult să folosească mașina (65%), în timp ce femeile și cei din generația X preferă mersul pe jos (19%).
Generația Z, în schimb, optează în proporție de 34% pentru transportul în comun, ceea ce reflectă interesul tinerilor față de protecția mediului și sustenabilitate, teme tot mai prezente în societate. De asemenea, oamenii sunt dispuși să parcurgă distanțe cuprinse între 9 și 17 kilometri (în 2024, distanța medie până la mall a crescut cu un kilometru, ajungând la 12 kilometri), iar timpul petrecut în trafic pentru a ajunge la mall este de 44 de minute. Cumpărăturile rămân principalul motiv pentru vizitele la mall (89%). Acest procent a crescut masiv de la an la an, ajungând la 55%, probabil și datorită eliminării restricțiilor din perioada pandemiei.
Creștere de 6% a centrelor comerciale
Perspectivele sunt pozitive pentru regiunea noastră, inclusiv România, având în vedere că, până în 2025, se estimează o creștere de 6% a centrelor comerciale, comparativ cu un avans de doar 2% preconizat în Europa de Vest.
„Românii, asemenea altor populații din Europa de Est, au o puternică înclinație de a merge la mall, transformând aceste centre comerciale într-o adevărată mină de aur pentru branduri din perspectiva advertisingului. Brand Management, cu peste două decenii de experiență în industria de indoor advertising, s-a dezvoltat alături de piața centrelor comerciale din România, desfășurând campanii în peste 50 de mall-uri din țară. Această expertiză oferă un avantaj competitiv semnificativ pentru orice marketer sau brand care vizează o campanie publicitară eficientă. Cu acces direct la publicul țintă, companiile pot optimiza bugetele și durata expunerii mesajului, economisind timp prețios și evitând studiile de piață costisitoare”, a declarat Laurențiu Jiga, fondator și director general CEE al Brand Management.
Dincolo de majoritatea mall-urilor din țară, în portofoliul Brand Management se află, încă din primii ani de activitate, marii dezvoltatori de centre comerciale, cum ar fi: AFI Europe, Anchor Grup, Băneasa Investments, CPI Property Group, Iulius Company, MAS Real Estate, NEPI Rockcastle, Prime Kapital, Scallier, Sonae Sierra ș.a.
Studiul de piață a fost realizat la comanda Brand Management de către Reveal Marketing Research și s-a desfășurat online în perioada 10 – 19 mai 2024, pe un eșantion reprezentativ de peste 800 de respondenți. Marja de eroare este de +/-3.5% la un nivel de încredere de 95%.
Brand Management
Brand Management a fost fondată în 2004 și este prima companie din România care oferă servicii de indoor advertising la nivel național. Cu 20 de ani de experiență în implementarea de campanii publicitare, în centre comerciale și de business, Brand Management a dezvoltat operațiuni de indoor advertising atât în România, cât și în Bulgaria și Cehia, pentru companii din domenii precum tehnologie și telecomunicații, modă și bijuterii, financiar-bancar, FMCG, gestionând bugete dedicate indoor advertising de peste 130 milioane lei incluzând anul 2023. Brand Management este prezentă în peste 150 de locații din România – Mall-uri, Hypermarket-uri și Business Centers – din primele 20 cele mai importante orașe. Compania asigură expunerea campaniilor indoor advertising în fața a peste 110 milioane de vizite pe lună, contorizate și comunicate de locații.
Reveal Marketing Research
Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Cu o expertiză în peste 20 de industrii, Reveal Marketing Research crede că cercetarea de piață reprezintă baza deciziilor corecte și a poziționării brandurilor. Soluțiile calitative și cantitative ajută de 16 ani companii din România și alte țări din Europa.
Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele Electronice, Electrocasnice, IT&C și Multimedia.
Abonaţi-vă la newsletter aici: www.electroretail.ro/newsletter
Publicația ElectroRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.