Piața de bunuri de folosință îndelungată din România a încheiat ultimul trimestru cu o valoare a vânzărilor de 723 milioane euro – o creștere de aproape 14%, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2013.
Creșterea pieței bunurilor de folosință îndelungată din România în T4 2014 s-a datorat evoluției favorabile a cinci din cele șapte sectoare monitorizate de GfK TEMAX – electronice (+23%), telecom (+19%), electrocasnice mari (+19%), electrocasnice mici (+14%) și IT (+1%). Piața de imprimante, multifuncționale și consumabile (-1%) dar și cea foto (-9%) au continuat să scadă în T4 2014.
Piața electronicelor a atins cea mai mare valoare din 2014 în ultimul trimestru, având vânzări de 148 milioane euro. Cererea din această perioadă a fost mai mare datorită activităților promoționale mai intense în perioada Black Friday și a sărbătorilor de iarnă, fapt ce a generat o majorare de 23%, comparativ cu T4 2013.
Consolele video, sistemele audio și televizoarele au avut o creștere dinamică, cea mai mare rată fiind înregistrată atât de Smart TV cât și de televizoarele cu ecrane mari. În schimb, camerele video, sistemele de navigație și media playerele au continuat să scadă. Întregul an 2014 a fost caracterizat de trenduri pozitive. Valoarea totală a vânzărilor a depășit așteptările, atingând 348 milioane euro, în creștere cu peste 19% față de 2013.
Comparativ cu același trimestru al anului trecut, piața de telecom a avut o rată de creștere de două cifre. În valoare nesubvenționată estimată a ajuns la 201 milioane de euro, în creștere cu 19% față de T4 2013. Performanța a fost în continuare dată de segmentul de smartphones – în special de cele din categoria de preț low-mid. Phablets au avut un trend ascendent însă cota lor a rămas mică în cadrul sectorului. Produsele dual-sim, 4G și telefoanele cu ecrane mai mari de 4.5 inchi au înregistrat creșteri dinamice.
În valoare nesubvenționată estimată, piața de telecom a atins 591 de milioane de euro în 2014, cu 25% mai mult față de 2013.
Datorită intensificării cererii în perioada Black Friday și a sărbătorilor de iarnă, T4 și-a adus cea mai mare contribuție la performanța anuală, cu aproape 19% mai mult decât în T4 2013. Mai toate categoriile de electrocasnice mari au avut rate de creștere de două cifre, cele încorporabile fiind principalul motor de creștere. Vânzările de frigidere și mașini de spălat au depășit așteptările încă o dată, cu o majorare de 18% în T4 2014.
În 2014, vânzările de electrocasnice mari au fost cu 16% mai mari decât în 2013, valoarea pieței ridicându-se la 396 de milioane de euro.
Piața electrocasnicelor mici a generat o cifră de afaceri de 45 milioane de euro în ultimul trimestru al 2014, echivalentul unei creșterii de aproape 14%, comparativ cu T4 2013. Printre categoriile cu cele mai mari creșteri în sectorul aparatelor de bucătărie au fost roboții de bucătărie, blenderele și storcătoarele de fructe.
Vânzările produselor cu preț ridicat din categoria aparatelor de preparat băuturi calde – precum mașini espresso automate – au crescut rapid.
Piața de IT a crescut cu puțin peste 1% în T4 2014, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însumând 162 de milioane de euro. Deși segmentul de tablete a avut un trend pozitiv în volum, activitățile promoționale cu ocazia Black Friday și a sărbătorilor de iarnă au dus la o scădere în valoare. Perifericele au avut cea mai mare creștere în vânzări din acest sector. Monitoarele, calculatoarele portabile și desktop-urile au depășit valorile vânzărilor din T3 2014, dar cu rate foarte mici.
Pe durata întregului an 2014, vânzările în sectorul IT au însumat 455 milioane euro, o creștere de 1.3% față de anul trecut.
Sectorul a stagnat în valoare, cu o descreștere ușoară de aproximativ 1%, până la o valoare de 18 milioane de euro în T4 2014. Vânzările de imprimante au scăzut în volum, dar au crecut în valoare datorită creșterii prețului mediu.
În cadrul segmentului cu tehnologie laser, multifuncționalele au reprezentat principalul vector de creștere, cu o rată de două cifre, în timp ce imprimantele au stagnat. Produsele de printare cu cerneală au continuat trendul negativ, cu o scădere semnificativă.
Chiar dacă sectorul foto a scăzut continuu, rata de scădere a încetinit în T4 2014 până la -9% comparativ cu T4 2013. Vești bune vin din sectorul D-SRL-urilor care, pentru prima dată în 2014, au avut un trend pozitiv. Camerele foto compacte și-au accelerat rata de scădere în timp ce camerele cu lentile interschimbabile au înregistrat o creștere de două cifre.
Performanța remarcabilă din T4 a asigurat încheierea anului cu rezultate foarte bune, cu o valoare mai mare de 2 miliarde euro pentru 2014. Activitățile promoționale ale retailerilor, în special cele din perioada Black Friday și a sărbătorilor de iarnă, împreună cu creșterea încrederii cumpărătorilor în economie și în situația financiară a familiei ajută la explicarea majorării de aproape 14% în 2014, comparativ cu 2013.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.