Premieră pe piața de telecomunicații: Telekom Romania a lansat Mobil Nelimitat

Produsul inovator Mobil Nelimitat, de la Telekom Romania, le permite clienților să se aboneze, în medie, în mai puțin de 5 minute, printr-o experiență complet digitală, cu pași ușor de parcurs. Acesta poate fi achiziţionat din magazinele Telekom Romania și ale partenerilor, precum și din orice magazin Mega Image sau Shop & Go, în urma unui parteneriat dintre cele două companii.

Astfel, clienții care achiziționează Mobil Nelimitat au acces la servicii imediat după introducerea cartelei în telefon și apelarea numărului 1234.

Oricând după activarea serviciilor valabile inițial pentru 30 zile, pot alege să își înregistreze numărul pe telekom.ro/vreaunelimitat, parcurgând câțiva pași simpli pentru a beneficia lunar, fără perioadă minimă contractuală, de acces la Internet 4G nelimitat, minute și SMS-uri naționale nelimitate, plus 100 de minute internaționale fix/mobil – totul la un preț promoțional de 6 euro pe lună, TVA inclus (aproximativ 29 lei, TVA inclus). Clienții care nu doresc să se înregistreze pot utiliza în continuare serviciile pe cartela preplătită, alegând opțiunea Mobil Nelimitat.

În magazinele Mega Image și Shop & Go, clienții vor găsi stand-uri cu noul produs ca exemplu și ca sursă de informație, acesta putând fi achiziționat de la casierie, la prețul stabilit de distribuitor, unde li se vor înmâna pliante cu detalii, inclusiv parcursul digital de înregistrare la abonament.

Experiența digitală Mobil Nelimitat

„Demonstrăm încă o dată că avem resursele necesare pentru a fi creativi, îndrăzneţi, inteligenţi şi vizionari, Mobil Nelimitat inovând în toţi cei patru P ai mixului de marketing: produs, preţ, plasament şi promovare. În mai puţin de cinci minute, în medie, orice client care cumpără Mobil Nelimitat de la un magazin Telekom, Mega Image sau Shop & Go, poate să treacă la abonament, pe loc, printr-un proces integral digital, uşor de urmat.

Acesta este un produs telecom cu adevărat revoluţionar în România, oferindu-le clienţilor cel mai uşor mod de a deveni abonați”, a declarat Andreas Elsner, Director Executiv Comercial – Segment Rezidențial, Telekom Romania.

Noua platforma de comunicare Ce-și doresc românii?

Pentru a promova Mobil Nelimitat, Telekom spune lucrurilor pe nume și anunță acest abonament prin noua platforma de comunicare Ce-și doresc românii?.

Acest lucru deoarece Mobil Nelimitat este făcut de români, pentru români: fără limite, fără birocrație, simplu și accesibil. Un studiu de piață realizat de ISRA Center pentru Telekom, pe un eșantion reprezentativ la nivel național, a revelat ce își doresc românii când vine vorba de produsele și beneficiile oferite de furnizorii lor de telecomunicații – Internet 4G nelimitat, contract fără perioadă minimă (la abonament), control digital al activării, facturii, plăților.

Mobil Nelimitat se potrivește oricărui român, indiferent de vârstă, categorie profesională, nevoie sau obicei de consum.

Cu acest produs, Telekom continua ritmul de inovatie al misiunii Hai Netliberare de a oferi acces nelimitat la servicii de telecomunicații tuturor românilor.

Telekom Romania

Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vastă de clienți, cu aproximativ 10 milioane de contracte de servicii.

Telekom Romania este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România. Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicații integrate.

Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 463 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » Premieră pe piața de telecomunicații: Telekom Romania a lansat Mobil Nelimitat
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.