Tinerii apelează din ce în ce mai mult la economia de tip sharing și cea circulară, chiar dacă au în continuare un simț mare al proprietății, conform unui studiu EXACT Cercetare și Consultanță și WaveTreeZero.
Apar din ce în ce mai multe idei de afaceri care au la bază economia de tip sharing, printre care Uber sau Airbnb, care sunt cele mai cunoscute în acest moment și în România. Conceptul de sharing devine atât de atrăgător, încât în alte țări s-a dezvoltat în multe alte categorii de servicii, ca de exemplu: AirDnD, care înseamnă să împarți cina cu alte persoane, în condițiile în care gătești mai mult.
Discutând cu milenarii români, tinerii cu vârste între 15-34 de ani, se pare că aceste business-uri care includ ideea de sharing sunt susținute de o mentalitate întâlnită din ce în ce mai des și anume aceea de a folosi inteligent bunurile/serviciile pe care le ai la dispoziție.
Milenarului român începe să-i placă “să se folosească” de bunurile altora, dar nu este încă dispus să împrumute bunurile lui altora.
Studiul realizat de Exact și Wave Tree0 arată că tinerii români încep să se raporteze din ce în ce mai mult la genul acesta de concept, începând să folosească produse, servicii folosite anterior sau puse la dispoziție de alții. Dacă folosirea casei sau mașinii altora cu împrumut este un comportament din ce în ce mai întâlnit printre tineri (exemplu Uber, Airbnb), atunci când vine vorba de a pune ei la dipoziție bunurile lor, reticențele sunt mai mari. Tinerii împrumută încă de la generațiile anterioare ideea de a fi proprietar: de a avea casa ta, mașina ta, toate aceste bunuri având o încărcătură emoțională mare, fiind indicatori ai statusului și ai succesului personal și de aceea, cu greu pot fi puse la dispoziția altora.
Deschiderea către economia de tip sharing la tineri este cu atât mai mare cu cât veniturile și nivelul de educație sunt mai mari. Aceasta deoarece odată cu creșterea statusului social, apare și un nivel mai mare de expunere la aceste concepte în alte țări și culturi: tinerii experimentează mai mult și consideră experiențele mai importante decât bunurile materiale deținute. Din discuțiile cu tinerii reiese că legătura emoțională cu propriile bunuri se diminuează cu cât crește statusul social (educație și venit).
Modalitatea de transport de tip Uber, un serviciu cu un awareness și utilizare din ce în ce mai mari printre tineri
42% dintre tinerii din București au calatorit cu Uber, făcând cunoștință cu această soluție de transport datorită recomandărilor de la prieteni, fiind de altfel o modalitate de promovare folosită foarte mult de tineri. Această soluție de ride sharing este atrăgătoare prin: sistemul online elegant și transparent de plată: “Primesc email cu traseul, cu detaliile călătoriei, evaluare șofer și știu de la început cât o să coste cursa în funcție de cât e de aglomerat”, serviciu bun cu clienții și de asemenea, expunerea la trendurilor din exterior.
Soluțiile de cazare, gen Airbnb, o soluție adoptată de tinerii care vor sa călătorească mai mult
Deși mai puțin cunoscut, avem totuși un procent de 7% dintre tinerii 15-34 ani din România care au folosit serviciul Airbnb. Folosesc acest serviciu mai ales cei care își planifică mai multe vacanțe pe an, preferând acest sistem deoarece își pot eficientiza bugetul alocat călătoriilor. Cei care își planifică doar o vacanță pe an, preferă agențiile de turism tradiționale deoarece consideră acest eveniment foarte important și nu au încredere că pot alege pe cont propriu cea mai bună soluție pentru vacanță.
“Așadar, conceptul acesta de economie de sharing este înțeles și aplicat mai mult de tinerii care au un anumit statut social, în sensul că au un nivel de venituri, educație și prin urmare, de expunere la ce se întamplă în alte țări mai ridicat decât tinerii care au un venit mediu și experimentează mai puțin. Cu alte cuvinte, cu cât avem mai mult, cu atât ne dorim mai puțin, preferând experiențele și de asemenea, să folosim eficient bunurile, împărțindu-le și cu alte persoane”, declară Lăcrămioara Loghin, Managing Director la Exact.
Tinerii accesează din ce în ce mai mult site-urile cu produse la mâna a doua
64% dintre tinerii din București au apelat în ultimul an cel puțin o dată la un site specializat pentru a vinde sau a cumpăra bunuri folosite.
Site-urile pentru produse la mâna a doua sunt percepute ca o soluție rapidă și eficientă de achiziții “deștepte”. Rapiditatea vine din accesul la un produs de ultimă generație la mâna a doua, chiar dacă exista anumite limitări financiare: “Ce rost are să cumpăr un model mai vechi dar nou, din magazine, când pot să cumpăr ultimul model la același preț, doar puțin folosit de altcineva?” Cu atât mai mult cu cât, gadget-urile sunt cel mai frecvent menționate ca fiind achiziționate de pe aceste site-uri.
De asemenea, tinerii țin din ce în ce mai mult cont de valoarea pe care produsul pe care îl achiziționează o poate avea în eventualitatea unei vânzări ulterioare: “Normal că atunci când îmi cumpăr un telefon mă gândesc că o să-l și vând la un moment dat, doar nu o să-l arunc sau să-l folosesc până nu mai merge deloc. O să-l vând în momentul în care apare pe radarul meu un model mai nou pe care să mi-l doresc.
Ambele tendințe, atât economia de tip sharing (a-ți pune la dispoziție bunurile pentru a fi folosite de alții contra-cost), cât și economia circulară (a vinde/cumpăra bunuri folosite) sunt tendințe susținute din ce în ce mai mult și la tinerii din România, tineri la care întâlnim din ce în ce mai mult concepția că progresul nu este despre a consuma mai mult, ci despre a consuma mai deștept (72% sunt de acord cu acest lucru). Chiar dacă simțul proprietății este încă ridicat.
Datele au fost obținute folosind un mix de metodologii de cercetare: un studiu calitativ de tip comunitate online, urmat de un studiu cantitativ, pe targetul 15-34 de ani.
Studiu calitativ și cantitativ a fost realizat în luna aprilie 2017, 200 de respondenți din București. Studiul a fost realizat într-o comunitate online de research având ca target Millennials (15-34 de ani).
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
