Vodafone România anunță principalii indicatori de performanță financiară pentru trimestrul încheiat la 31 decembrie 2021, potrivit rezultatelor raportate astăzi de Vodafone Group Plc. Veniturile din servicii au fost de 191,5 milioane de euro și continuă să fie stabile pe evoluția trimestrială.
Baza de clienți de servicii mobile și fixe și de soluții IoT a Vodafone România a ajuns la 11,2 milioane la 31 decembrie 2021.
„În 2021, ne-am concentrat, pe de o parte, pe a minimiza impactul contextului actual asupra companiei, și, în același timp, ne-am extins și consolidat rețeaua pentru a ne asigura că atât clienții din mediul urban, cât și cei din cele mai îndepărtate zone rămân conectați, cu acces fiabil la servicii fixe și mobile de calitate.
Privind înainte, cuvântul cheie este ‚schimbare’. Atât la nivel de industrie, cât și de companie, ne așteptăm la o schimbare de ritm. Veți vedea un Vodafone mai dinamic în 2022 și în anii ce vor urma”, a declarat Achilleas Kanaris, CEO Vodafone România.
Proiecte lansate în 2021
În trimestrul trei al anului trecut (1 octombrie – 31 decembrie 2021), Vodafone a dezvoltat o serie de proiecte pentru clienții săi, persoane fizice și companii, precum și inițiative menite să protejeze planeta și să-i ajute pe cei care au nevoie.
La începutul lunii octombrie, Vodafone și-a extins suportul oferit companiilor mici și mijlocii prin platforma V-Hub, care asigură acum și posibilitatea testării gratuite de noi tehnologii și soluții digitale.
Black Friday a adus “5€ Shop”, prin care clienții Vodafone puteau alege smartphone-uri, gadgeturi, accesorii și servicii mobile și fixe la super reduceri sau pachete la ofertă disponibile în rate de doar 5 euro/lună.
Iar Crăciunul a venit cu daruri pentru clienți: tablete, vouchere pentru achiziția de telefoane smart, gadgeturi, internet nelimitat, dar și cea mai bună experiență de vizionare TV de pe piață, prin platforma Vodafone TV. Mai mult, în decembrie, un euro pentru fiecare tranzacție (abonament nou și reînnoire de abonament) realizată de clienții Vodafone de mobil, internet și televiziune a fost redirecționat pentru achiziționarea de echipamente digitale pentru copiii și tinerii din peste 140 de case de tip familial și centre de plasament din București și alte 23 de județe.
Cartelele SIM ecologice
La începutul lunii octombrie, Vodafone a lansat cartelele SIM ecologice realizate din plastic reciclat, ca parte a angajamentului companiei de a reduce impactul operațiunilor sale asupra mediului. Iar ca partener de tehnologie al Salvamont România, singurul serviciu de salvare montană din țară, Vodafone a asigurat fondurile necesare pentru achiziționarea de echipament pentru localizarea victimelor avalanșelor (sistemul Recco), o premieră națională.
Mai mult, în T3 2021, Vodafone Supernet Fibră a primit certificarea pentru cea mai bună experiență de utilizare a internetului fix din România de la auditorul german independent umlaut, care a analizat cinci milioane de eșantioane de trafic de internet. Aceasta este prima astfel de certificare conferită de auditorul umlaut unui operator de rețea de internet fix din România.
Vodafone
Unică prin amploarea sa, ca cea mai mare companie de telecomunicații și tehnologie din Europa și Africa, Vodafone transformă modul în care trăim și lucrăm prin inovație, tehnologie, conectivitate, platforme, produse și servicii. Vodafone operează rețele mobile și fixe în 21 de țări și colaborează cu rețele mobile în alte 52 de țări. La 31 decembrie 2021, aveam peste 300 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix și peste 22 de milioane de clienți ai serviciilor TV.
Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele Electronice, Electrocasnice, IT&C și Multimedia.
Abonaţi-vă la newsletter aici: www.electroretail.ro/newsletter
Publicația ElectroRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

