PayU: Românii au tot mai multă încredere în plățile online – creștere de 22% a tranzacțiilor plătite de Black Friday

Black Friday nu este doar cel mai important eveniment de shopping online din România, ci și un moment care evidențiază tendințele și preferințele românilor cu privire la cumpărăturile și plățile online. Valoarea totală a tranzacțiilor online realizate prin platforma PayU a ajuns la 357 milioane de lei, în timp ce numărul acestora a atins pragul de 658.000 de tranzacții, în creștere cu 22% față de anul trecut.

payu

Volumul tranzacțiilor de Black Friday

Din estimările PayU România, volumul tranzacțiilor plătite de clienți în online, la comercianții care au avut oferte de Black Friday, este de peste 10 ori mai mare decât într-o zi obișnuită, ceea ce confirmă faptul că evenimentul rămâne o ocazie de care românii profită pentru a-și achiziționa atât bunurile pe care și le doresc, dar și pe cele de care au nevoie în mod uzual, la prețuri preferențiale.

Ediția din acest an ne-a confirmat că există, în continuare, oportunitate de creștere pentru piața de e-commerce din România și că Black Friday este un eveniment tot mai relevant pentru consumatori. Creșterea cu 22% a numărului de tranzacții înregistrate în cea mai recentă ediție de Black Friday ne arată faptul că tot mai mulți consumatori privesc acest eveniment ca pe o oportunitate de a face cumpărături online, iar tendința care se observă este diversitatea produselor achiziționate. Românii cumpără online din toate categoriile de produse. Dacă în anii trecuți verticalele «vedetă» erau IT&C sau fashion, acum observăm cumpărături diverse, de la cafea sau parfurmuri&beauty la servicii medicale, pachete turistice sau chiar carburanți”, a declarat Elena Gheorghe, Country Manager PayU România.

Numărul magazinelor intrate în online

Numărul magazinelor intrate în online a crescut în ultimii doi ani, fortați  și de contextul pandemiei, cu oferte multe și foarte diferite, ceea ce a condus la creșterea competitivității și, implicit, a calității produselor și serviciilor oferite de comercianți. În același timp, eforturile de optimizare a procesului de achiziție online, depuse de jucătorii implicații în piața de e-commerce, au încurajat consumatorii să aibă o și mai mai mare încredere în cumpărăturile și plățile online.

Tot mai mulți consumatori au înțeles că a achiziționa și plăti online este simplu, rapid și sigur, lucru demonstrat și de faptul că 62% dintre tranzacții (+60% față de ediția precedentă) au fost efectuate cu un card salvat în sistemul PayU sau prin Google Pay”, a precizat Elena Gheorghe.

PayU

PayU este divizia fintech și plăți online a Prosus, un grup global din domeniul online și unul dintre cei mai mari investitori în tehnologie din lume. PayU este principalul furnizor de servicii de plată online în 50 de piețe cu creștere accelerată, preocupat de crearea de servicii financiare de ultimă oră adaptate nevoilor a peste 450.000 de comercianți și milioane de consumatori. Dedicat dezvoltării oamenilor prin intermediul serviciilor financiare și creării unei lumi fără frontiere financiare, în care toată lumea poate prospera, PayU este unul dintre cei mai mari jucători din zona fintech, cu investiții în valoare totală de peste 1 miliard de dolari până în prezent.

Operațiunile locale ale companiei din Asia, Europa Centrală și de Est, America Latină, Orientul Mijlociu și Africa permit combinarea expertizei în zona companiilor cu o creștere accelerată și a cunoștințelor și tehnologiilor locale unice, pentru a ne asigura că clienții noștri au acces la cele mai bune servicii financiare.

În România, PayU lucrează cu parteneri precum: Altex.ro, Allianztiriac.ro, eMAG.ro, Eventim.ro, Elefant.ro, Fashiondays.ro, Flanco.ro, NNdirect.ro, olx.ro, PCgarage.ro, tazz.ro, Telekom.ro, Vodafone.ro și alții.

Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *