Google.org, divizia filantropică a Google, în colaborare cu Centre for Public Impact, anunță lansarea în România a programul „AI Opportunity Fund for Europe”, care oferă sprijin și finanțare organizațiilor care vor sa organizeze cursuri de instruire în domeniul inteligenței artificiale.
Obiectivul programului este de a sprijini adaptarea forței de muncă la schimbările generate de adopția inteligenței artificiale.
Până la 200 de organizații selectate vor avea acces la cursuri de formare în noțiuni fundamentale de AI pentru beneficiarii lor, în limba română, concepute de Google și parteneri externi, cu îndrumare pas cu pas și sprijin complet. De asemenea, organizațiile selectate vor primi sprijin financiar, pentru România fiind alocat un fond de 300.000 de euro pentru granturi și instruire. Programul se adresează organizațiilor non-profit și altor entități parte a societății civile, municipalități și asociații profesionale.
Înscrierile în programul Google.org „AI Opportunity Fund for Europe” se pot face aici. Organizațiile pot aplica până pe 28 iunie 2024. Conform agendei programului, în trimestrul al treilea 2024 vor fi analizate cererile și se vor derula interviurile cu organizațiile înscrise, urmând ca în ultimul trimestru al anului să fie anunțate entitățile selectate pentru a participa în program. Cursurile vor începe în prima jumătate a lui 2025.
Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele Electronice, Electrocasnice, IT&C și Multimedia.
Abonaţi-vă la newsletter aici: www.electroretail.ro/newsletter
Publicația ElectroRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.