Investiție de 250.000 euro într-o platformă online full mobile dedicată rezervărilor de servicii turistice

  • de

Agenţia de turism OVI Travel a investit 250.000 de euro pentru lansarea vivolis.ro, prima platformă online full mobile dedicată rezervărilor de servicii turistice (bilete de avion, hoteluri şi pachete super city break), informează compania.

Vivolis

Conceptul full mobile înglobează mai multe elemente, oferite pentru prima dată în Europa de Sud-Est, de la accesul utilizatorului la o platformă online modulară şi modalităţi de căutare flexibile pentru găsirea serviciilor turistice dorite, până la accesul la servicii de asistenţă inovative şi o gamă largă de metode de plată, inclusiv prin aplicaţiile Viber şi WhatsApp.

„Investiţia totală pentru cele două platforme online a fost până în acest moment de 250.000 euro. Pentru că ne dorim să le oferim clienţilor şi noi funcţii, aceste investiţii vor continua, astfel că până la finalul lui 2015 vom mai investi în platforma vivolis.ro încă 100.000 euro. În acelaşi timp, la capitolul încasări, estimăm aproximativ un milion de euro până la finalul anului 2015”, a declarat Raluca Ioana Dumitru, general manager al OVI Travel.

Conceptul full mobile înseamnă şi o flexibilitate sporită în alegerea serviciilor turistice dorite. Astfel, pe lângă clasicele servicii de rezervări bilete de avion şi hoteluri, vivolis.ro include patru tipuri de căutări flexibile precum weekend search (căutare simultană pe toate weekend-urile dintr-o lună calendaristică), activity search (căutare bazată pe tipul de activitate pe care utilizatorul doreşte să o realizeze în vacanţă), căutarea hotelului în funcţie de obiectivele turistice lângă care utilizatorul doreşte să fie cazat, sau căutarea unei ‘aventuri Vivolis’, care se face în funcţie de perioada călătoriei, buget şi continentul dorit.

Sursa: Agerpres

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *