Pe fondul inflației ridicate, 75% dintre retailerii online din România au ca obiectiv principal de business extinderea gamelor de produse, pentru a răspunde nevoilor consumatorilor, pentru a satisface dorința pentru diversitate a clienților și pentru a crește vânzările, potrivit unei analize realizate de Limitless Agency, una dintre cele mai mari agenții de marketing digital de pe piața locală.
Totodată, pentru a înregistra creșteri în business și pentru a ține pasul cu tendințele din piață, afacerile din industria de ecommerce au în plan și investiții în automatizarea unor procese de business (10%), creșterea cotei de piață (7%) și optimizarea strategiei și a bugetelor de promovare (7%) până la finalul anului.
“Pe o piață care crește într-un ritm accelerat, cum este cea de ecommerce, investițiile continue în dezvoltarea propriului magazin online trebuie să fie preocuparea principală a oricărui antreprenor. Într-un context în care și concurența este tot mai strânsă, iar consumatorii sunt tot mai exigenți, pe lângă diversificarea gamei de produse și implementarea unor automatizări care să simplifice procesul de lucru, retailerii online investesc tot mai mult în campanii de promovare online, în special Google Shopping Ads, Display Ads, Search Ads, dar și Facebook Ads. La Limitless folosim tehnologii avansate pentru promovarea produselor, cu o rată de conversie ridicată și o creștere rapidă a vânzărilor și a profitului clienților”, declară Daniel Slăvenie, CEO & Partner Limitless Agency.
Provocările retailerilor online
În același timp, potrivit analizei Limitless Agency, retailerii online semnalează câteva provocări principale la nivel de business, printre care scăderea numărului de comenzi și vânzări slabe (30%), concurența mare (20%), probleme cu stocurile și furnizorii (16%), lipsa de predictibilitate (11%) și creșterea cheltuielilor (8%).
În plus, retailerii online raportează că piața de ecommerce se confruntă cu câteva probleme, în special concurență externă crescută și piață suprasaturată (40%), dar și practici neloiale, probleme privind livrările comenzilor și lipsa de personal calificat.
Analiza Limitless Agency mai arată că jucătorii din piața de ecommerce se arată îngrijorați de inflația ridicată (35%), impredictibilitate în business (20%), creșterea taxelor și instabilitatea fiscală (15%) și asigurarea cashflow-ului (10%).
Totuși, piața de ecommerce din România se află pe o tendință ascendentă, românii făcând achiziții online de peste 180 de milioane de euro în primul trimestru, potrivit datelor Limitless Agency. În plus, potrivit INS, consumul privat a crescut accelerat, cu 7,3%, în martie 2023, susținut de creșterea vânzărilor de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte și de produse alimentare.
Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele Electronice, Electrocasnice, IT&C și Multimedia.
Abonaţi-vă la newsletter aici: www.electroretail.ro/newsletter
Publicația ElectroRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
