Flanco implementează un proces amplu de digitalizare a documentelor, pentru protejarea mediului înconjurător

Flanco a demarat patru mari proiecte de digitalizare a documentelor utilizate în cadrul activității din sediu și din magazine, care au ca scop diminuarea cantității de hârtie utilizată și protejarea mediului înconjurător: semnarea electronică a contractelor de credit, implementarea etichetelor electronice, transmiterea de documente în format digital (EDI – Electronic Data Interchange), precum și utilizarea soluțiilor de arhivare electronică. Acest proces de ecologizare a documentelor se înscrie într-un proiect amplu de digitalizare, a cărui implementare deja a început și este planificată pentru o perioadă de trei ani. Valoarea investiției ajunge la 20 de milioane de lei.

flanco

Astfel, într-un singur an, retailerul va economisi aproape 50 de tone de hârtie, care înseamnă peste 736 de copaci salvați, iar în 5 ani cifrele vor ajunge la 245 de tone de hârtie, respectiv aproape 3.700 de copaci.

Semnarea exclusiv electronică

Flanco a introdus, la începutul lunii decembrie, semnarea exclusiv electronică a contractelor de credit încheiate în întreaga sa rețea de magazine, împreună cu partenerul financiar BT Direct. Acest demers va reduce timpul necesar obținerii unui credit și va elimina cantitatea foarte mare de hârtie utilizată în cadrul acestui proces – până la 5 milioane de pagini tipărite pe an. La rândul lor, clienții vor primi copii ale contractelor de credit în format electronic.

Ne dorim să eficientizăm procesele și să reducem timpii de așteptare din magazin, în avantajul clienților noștri, dar și să colaborăm cu aceștia pentru a ne proteja planeta, renunțând treptat la cât mai multe surse de poluare. Prioritatea noastră este să ne asigurăm că digitalizarea contractului de credit este cât se poate de transparentă și ușor de înțeles, astfel că toți consilierii financiari din magazine sunt pregătiți să informeze clienții și să le răspundă la întrebări, pentru a nu exista nelămuriri.”, spune Florin Constantin, Director IT Flanco.

Înlocuirea etichetelor clasice

Cel de-al doilea proiect – înlocuirea etichetelor clasice ale produselor, cu cele electronice – a fost deja implementat, la începutul lunii decembrie, în două mari magazine din București. În cursul anului viitor, retailerul va finaliza procesul de digitalizare a etichetelor în 50 de magazine de suprafață mare, urmând ca în 2023 să fie aplicat la nivelul întregii rețele. Actualizarea constantă a etichetelor duce la un consum de aproape 1 milion de coli tipărite pe an, care va fi eliminat prin utilizarea etichetelor digitale, convenabil de modificat, oricât de des este nevoie, prin intermediul unei aplicații dedicate.

“Începem implementarea proiectului în magazinele noastre cele mai mari, cu un număr ridicat de articole afișate la raft, astfel încât economia de hârtie și de cerneală să fie cât mai substanțială, cât mai rapid. Vorbim chiar și de o economie de timp – consilierii din magazin nu se vor mai concentra pe tipărirea, tăierea și poziționarea etichetelor la raft, astfel că își vor putea îndrepta întreaga atenție pe client și pe consilierea acestuia”, explică Ovidiu Nicușan, Director de Marketing Flanco Retail.

Transmiterea documentelor în format digital

Totodată, transmiterea de documente în format digital (EDI – Electronic Data Interchange), în special a facturilor de la furnizori transmise către sediu și magazine, economisește, pe an, alte 140.000 coli A4. Această schimbare vine după ce, în anul 2020, retailerul a introdus deja în sediu semnătura electronică și arhivarea digitală a documentelor.

Activăm într-un domeniu care are un impact semnificativ asupra mediului înconjurător, astfel că încercăm, prin programele pe care le susținem și proiectele pe care le implementăm, să ne limităm amprenta de carbon și consumul de resurse inutile și să contribuim la o colectare, gestionare și reciclare responsabilă a deșeurilor electronice și electrocasnice. Programul Național Rabla pentru Electrocasnice, pe care îl susținem la fiecare ediție, programul propriu “Reciclează și Flanco te premiază” și proiectele de digitalizare și ecologizare a documentelor sunt primii pași în demersul nostru de a deveni o companie verde și de a proteja planeta”, adaugă Ovidiu Nicușan.

Flanco

Flanco este cel mai dinamic retailer autohton de produse IT&C, electronice și electrocasnice. Cu un număr de peste 1.500 de angajați, compania deţine o rețea de 158 de magazine, aflate în cele mai importante zone comerciale din 112 orașe ale României.

Întregul conținut al site-ului www.electroretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa produselor electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 479 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Flanco implementează un proces amplu de digitalizare a documentelor, pentru protejarea mediului înconjurător
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.