Orange România anunță noul Chief Marketing Officer

Orange România anunță numirea lui Antoine Drevon în rolul de Chief Marketing Officer începând cu 1 noiembrie 2022. Acesta preia responsabilitățile lui Pierre-Etienne Cizeron, care a dat curs altor provocări profesionale.

orange

Experiența lui Antoine Drevon

Cu o experiență de peste două decenii în industria de telecomunicații, în distribuție și marketing pentru servicii de internet fix și mobil, pe piețe diverse precum Franța, Senegal sau Iordania, Antoine deține expertiză comercială solidă, atât la nivel strategic, cât și operațional, și are abilități dovedite în managementul echipelor internaționale. Antoine este absolvent al EDHEC – École Des Hautes Études Commerciales du Nord, iar parcursul său profesional în cadrul grupului a început în 2002, ca parte a Orange Graduate Program.

Primele roluri importante din companie au fost cele de Voice Department Manager la Orange France Home și Mobile CBM Marketing Manager la Orange France Mobile. Cele mai recente funcții deținute de-a lungul carierei sale la Grup au fost în Iordania, ca Director de Marketing, și în biroul companiei din Maroc, care deservește 17 țări din grup, ca responsabil de Business Development, cadru operațional și performanță transversală în Orange Orientul Mijlociu și Africa (OMEA).

Ce va coordona

Din rolul său, Antoine va coordona strategia de marketing pentru segmentul B2C al companiei, de brand si comunicare, cu accent pe convergența fix-mobil, îmbunătățirea experienței digitale a clienților și pe crearea de sinergii între serviciile de telecomunicații și cele financiare mobile. Antoine va raporta Liudmilei Climoc, CEO Orange România, și va fi parte din echipa executivă a companiei. Totodată, Antoine va avea un rol important în a contribui la ambiția strategică a companiei de a deveni alegerea #1 pentru servicii convergente pe piața locală.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din electro-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 488 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » Orange România anunță noul Chief Marketing Officer
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.